Fond sonor
O sa vorbesc cu tine ca si cum ai fi incontinuare aici. Ca si cum plecarea ta nu ar fi insemnat un zid intre mine si cuvintele mele pentru nu vreau un zid intre mine si cuvintele mele. Le vreau libere, vreau sa le vad cum cresc. Sa ma simt parinte, sa le vad cu se joaca frenetic, cum se lovesc de colturi si se rotunjesc, cum incearca in nebunia lor juvenila sa acapareze intreaga lume. Ma vreau pe mine din nou tanar, transportat in zilele in care totul era mai simplu si mai confuz. Iar in confuzia mea nu tineam seama de nimic altceva decat de suferinta cauzata de sunete sau imagini. Totul era intens, totul era minunat, frumos de la radacina si, de multe ori, dureros de frumos. Cum am descoperit, mult mai tarziu, sentimentele. La fel de frumoase, dar mult mai dureroase. Daca ai avea puterea asta, mi-ai oferi vara? Mi-ai oferi un pian pe care sa imi arunc sulfetul pentru a nu mai fi nevoit sa-mi tocesc degetele pe tastaturi neprietenoase? Si ce mi-ai mai da? Poate un dans, sau poate un zambet?... Stiu ca liniste nu pot cere pentru ca nu va exista niciodata liniste intre pereti. Imi doresc, insa, puterea de a ma preface ca sunt linistit si resemnare in fata mea. Puterea de ma privi in oglinda fara sa mai vad altceva decat ceea ce mi se prezinta. Fara sa imi doresc sa vad altceva decat ceea ce mi se prezinta.
Privesc prin obscuritate si le vad. Cuvintele pe care le-am dorit fluturi si-au completat metamorfoza iar acum zboara catre cealalta parte conduse de promisiunea unei revederi cu foarte mici sanse de implinire. Dar fluturii nu stiu ce este aceea dezamagirea, ei merg inainte, mereu si mereu inainte, pentru ca ei zboara sa isi (re)intalneasca sulfetul. Si de ce-as fi eu altceva decat un fluture imbatat cu naivitate?
No comments:
Post a Comment