Curcubeu de dorinte

alb... alb este totul in jur;
alb... albe sunt gandurile mele;
alb... alb sunt eu;
alb... alba esti tu.


scriu cu alb pe alb,
gandesc cu alb in alb,
te ating cu alb
in patul cu cearceafuri albe.


respiratia mea alba de griji 
intalneste violent parul tau la fel de alb,
la fel de nervos, la fel de distant.


in aceasta imensitate alba 
ma acopar cu alb,
soare alb pe cer alb,
rataciri albe in locuri vopsite cu alb.


alba esti si tu... alb;
alb sunt si eu... alb;
albe sunt gandurile mele... alb;
alb este totul in jur... alb.

Despre lucruri (1)

A se detasa - A înceta de a fi într-un tot sau într-un grup; a se separa; a se desparti


Detasare -  desfacere, desprindere, dezlipire


Deci detasarea presupune renuntarea la ceva, fara a face apoi parte din altceva. Unde? detasare in eter? Detasare de lume in lume? Detasare de lume in tine? Si, pana la urma, cum ai putea sa te detasezi de undeva unde nu aparti in ideea in care oricum nu aparti lumii. Fiecare om e liber atat mental (libertatea suprema) cat si fizic. S-a demonstrat stiintific faptul ca lucrurile nu se ating. Niciodata. atomii moleculelor, prin sarcinile lor electrice fac atingerea imposibila. Totul se respinge. chiar si in repaos - permanent lucrurile leviteaza. 


Cum simti o palma? cu cat intentia de atingere e mai mare, cu atat respingerea e mai mare. Pana in punctul in care devine dureroasa.


Cum iti simti inima? Probabil principiul este acelasi. Cu fiecare bataie ea exercita o presiune asupra aerului din jurul ei. Cu cat aerul e mai dens, cu atat forta necesara apasarii e mai mare, deci cu atat rezistenta e mai mare, deci efortul mai mare, deci inima munceste mai mult, mai greu, deci o simtim. Eeee, dar cum devine aerul din piept dens? Si de ce isi schimba densitatea de mai multe ori pe parcursul unei zile? 


Bun si te-ai detasat... cumva... pe urma ce? Sentimentul de singuratate e oricum extrem de accentuat datorita lipsei atingerii de orice natura (blanda, rautacioasa, erotica, plina de dor, indiferenta etc...) si se accentueaza suplimentar prin detasare. Te-ai detasat in tine si incerci sa te descoperi/redescoperi/cunosti/modelezi. Nu ar fi mai usor daca te-ai folosi de lumea din afara pentru a face asta? Pentru ca, totusi, iti ofera niste experiente. Te pune in situatii pe care singur nu le-ai putea imagina in asa fel incat sa aflii ce ai face pus in situatiile respective. Deci detasarea pentru cunoastere e deficitara daca se realizeaza in sine. E deficitara pentru ca i se taie accesul la intelepciunea colectiva a umanitatii (in toate formele ei de manifestare, de la imaginatie la perfidie si/sau indiferenta). Intr-adevar toate raspunsurile sunt in sine, toti stim tot, avand doar nevoie sa descoperim asta. Insa cunoasterea de sine se poate realiza mult mai usor nu prin detasare, ci prin implicare in umanitate si printr-o priza accentuata de constiinta asupra sinelui. Adica permanenta analiza, permanente intrebari, permanenta cautare de raspuns in logica.


Implicarea in umanitate se realizeaza prin simturi/ cunoastearea prin logica si bun simt. Ce mai lipseste? eventual tigara de dupa...

Declaratie hibernala de dragoste primavarateca

E nevoie de intamplari deosebite pentru a ne da seama de ceea ce avem si traim constant. O data cu trecerea timpului intervine obisnuinta si ceea ce ne parea minunat si miraculos la un moment dat incepe sa sa se transforme in banal. 
E nevoie de noapte pentru a intelege si aprecia lumina zilei, pentru a simti miracolul razelor de soare ce ating pielea noastra atat de sensibila. 
E nevoie de zi pentru a aprecia timpul pentru meditatie si iubire nemarginita pe care noaptea ni-l ofera din marinimia ei creatoare. 
Nu am simtit niciodata o dorinta mai arzatoare de a cuprinde aceste doua extraordinare fenomeme, ziua si noaptea, intr-un tot unitar pe care sa il am mereu in suflet decat acum. E noapte si mi-as dori sa adorm pentru a visa ziua. Meditez si in acelasi timp imi este dor de soarele nebun de vara care da viata intregii naturi. Peste tot unde ma uit vad in intunericul de langa mine trei culori. Doar atat. vad trei culori si simt un suflet alaturi. 
Vad verde... acea nuanta minunata pe care doar iarba a stiut sa o pastreze in fiinta ei si cu ajutorul careia hraneste intregul univers uman. 
Vad galben... acel galben-pai al spicului de grau in care omul a gasit speranta. 
Vad albastru... minunea aceea de albastru unic pe care cerul il poarta in fiecare molecula, dovada a existentei sale. 
Si simt sufletul celei care s-a lasat descoperita in cel mai frumos mod posibil. Fiinta care natural cuprinde in ea toate aceste trei culori. Verzi ii sunt ochii minunati in care viata mea se pierde. Albastru ii e sufletul, intens, pur si nemargnit. Galbena ii e fiinta catre care sperantele mele se indreapta fara greseala si fara gand.

Colectia Video-audioteca de aur (1)

Propun un mic exerciciu de imaginatie. 
In aceasta colectie vor aparea cateva fraze (mai multe sau mai putine - nu asta ne intereseaza) insotite de un fond sonor special ales si de un videoclip la randul sau special ales pentru acel fond sonor. In ce consta efectiv exercitiul? In posibilitatea de a experimenta cititul sub directa influenta a sunetului care i-a determinat aparitia.


Da, da, ma intind... dar e nevoie de o recomadare speciala: a se viziona inainte, apoi a se citi ascultand melodia. Incepem... (multumiri domnului Ionel Teodoreanu pentru inspiratie).


 Fond sonor 




Daca as avea puterea sa tin minte tot ce se intampla in si cu mine n-as mai fi nevoit sa improvizez.


"Tu cunosti senzatia asta: ca-i prea stramt in tine, ca n-ai aer de-ajuns? Vrei mai mult, mai mare, mai repede. Scriu trei-patru vorbe, o fraza, doua si rup." Rup ideea, gandul... Fragmentez pentru ca totul o ia inaintea mainii.

Geneza (mai mult sau mai putin serioasa) reloaded

Iti ziceam ca daca voi reusi sa imi transform spatiul virtual e foarte posibil ca Ziua 2 sa isi schimbe statutul din "ce mirare ca sunt" in "ce bine ca esti" (multumiri domnului Nichita Stanescu pentru insipratie). Acum 2 ani spatiu virtual nu facea parte din planurile mele de cucerire a Universului (asta incluzandu-l si pe Obi Wan) de aici rezultand, inevitabil si  ireconciliabil, imposibilitatea de a porni, cutezator cum imi erau planurile, catre aceasta Fata Morgana a statutului meu de scriitor wannabe. Asa ca, impins de nevoia fatidica de merge mai departe, din nou inevitabil si ireconciliabil, acest spatiu virtual a trebuit a fi cucerit. Totul pentru ca al meu Lebensraum sa imi permita expansiunea dincolo de avortonul numit Ziua 1 pe care il prezint in randurile alaturate (in toata splendoarea lui - a se observa si aprecia diacriticele)

                       Jurnal de călătorie

            Ziua 1, Braşov, 9.01.2008

Ninge. Dupa gerurile crunte din ultima perioadă e binevenită o perioadă de acalmie. Vremea s-a îndreptat si gheaţa atât de enervantă incepe să se acopere cu un strat fin de pulbere albă. Plănuiesc această călătorie de căţiva ani şi ce moment mai bun m-ar putea îndemna să pornesc în sfârşit decât acesta? Există o vorbă care zice: “călătorului îi stă bine cu drumul” şi cu cât drumul este mai frumos cu atât călătoria o să fie mai plăcută. Iată, deci, cum întregul univers a conspirat astăzi în favoarea mea aşternând inainte covorul alb şi trimiţând-mi drept călăuze acele minunate zâne de gheaţă straşnic de jucauşe. Având in faţă un început atât de promiţător sunt îndreptăţit să ma gândesc la alte surprize plăcute ce mi-au fost pregătite cu multă dibăcie de imaginaţia fără margini a destinului. Era o vreme când îmi întrebam creatorul ce vrea de la mine, care sunt planurile sale şi unde îmi este mie locul în ele. Am învăţat, însă, că nu finalul contează ci drumul parcus pănă acolo. De ajuns oricum ajungem, într-un fel sau altul, la capăt. De ce sa nu plâng când urcuşul îmi pare prea greu şi sa nu râd în hohote la coborâre?

Prima dată mi-am imaginat acest periplu printre miracolele vieţii într-o zi de toamnă când am văzut scobită în piatră o simplă frază. Câteva cuvinte simple care au rascolit sufletul meu prea tânăr trezind în el o poftă nebună de scotocit, de admirat, de căutat sensuri şi răspunsuri, de a descoperi taina fiecărui detaliu. “Opriţi Pământul, vreau să cobor!” şi în ziua aceea un om a coboât din carusel în timp ce altul îi lua locul plin de entuziasm. Pe urmă am uitat. Distrat fiind de felul meu, mi-am găsit alte atracţii, alta distracţii, alte miraje spre care să alerg orbit de farmecul lor. Am început să iubesc sau să-mi imaginez că iubesc. Am început să vreau să iubesc, să ma visez mare şi să-mi doresc să fac lucruri pe care le fac oamenii mari. Iar călătoria a fost amânată.

Iată-mă stând cu faţa la tavan, cu privirea aţintită pe acele mici găurele din tencuială cautând carul mare. E ciudat… i-am gasit pe Castor şi Polux - cu planeta-i credincioasă - dar nu reuşesc să descopăr steaua polară. Simt cum mă învăluie un sentiment de deja-vu. Am mai contemplat acum câtva timp constelaţiile de pe tavan şi lucrul acesta mi-a amintit de caruselul care încă nu s-a pus în mişcare. Atunci am început pregătirile de plecare. 

Finalul primei zile!

Acum nu pot decat sa sper ca Ziua 2 se va naste la termen, intr-o maternitate dotata corespunzator, cu medici competenti, asistente disponibile si intelegatoare, toti cu pofta de viata si respect pentru ea si fata de miracolul numit nastere. 

Pe cine pacalesc?! De fapt eu vreau ca aceasta "Ziua 2" sa reprezinte tocmai cucerirea spatiului virtual. Iar "Ziua 3" - da, merg si mai departe decat atat - mentinerea lui sub ocupatie.

I: Mai vrei sa continuam? Te vad preocupat...

R: S-a strigat linie! Continuam pana la bingo. E posibil, dar putin probabil.

Geneza (mai mult sau mai putin serioasa)

Bun venit! Imi spun mie insumi. Unde? In ceea ce se cheama comunitatea WEB 2.0


I: Ce te-a determinat sa faci acest pas?
R: Mai degraba cine? e intrebarea corecta. Iar raspunsul exita in persoana lui Alex Onoiu. Creatorul unuia dintre cele mai faine ceasuri pe care le-am vazut vreodata (la design ma refer) - Light'o Clock.


I: Si ce vei face aici?
R: Sunt in cautarea unui loc unde imi pot etala gura cat o sura si lipsa mea congenitala de tact. Un loc unde sa pot galopa cu un picior intr-o galeata in timp ce debitez enormitati.


I: Scopul a fost determinat. Durata vizitei?
R: "Jurnal de calatorie - Ziua 1" ... "Finalul primei zile". Atata timp cat voi reusi sa-mi imaginez spatiul virtual aidoma junglei africane sau al vreunui sat pierdut in care toata lumea vorbeste mayasa e foarte posibil sa inceapa si "Ziua 2".


I: Preferi lucrurile serioase sau pe cele frivole?
R: Idolii mei sunt Bugs Bunny si Goofy...


I: Daca tot am ajuns aici, care este emisiunea preferata?
R: Lonny Tunes, cu adevarat o emisiune educativa!


I: Deobicei vorbesti atat de putin?
R: Deobicei raspund atat de scurt la intrebarile pe care eu singur mi le adresez, da. Dar tot deobicei prefer sa raspund prin monoloage interminabile care duc de la o tema la alta, fara un fir epic bine determinat si, de cele mai multe ori, fara a mai tine bine minte de la ce a pornit totul in momentul in care ajung la final. Acesta este unul dintre obiceiurile care se incadreaza in prima categorie.


I: Atunci sa aflam mai multe despre aceste categorii. Cel mai scurt raspuns?
R: ...


I: Iar cel mai lung?
R: Undeva intre 30 - 40 minute de retorica in care am incercat sa ma conving pe mine de existenta lui Dumnezeu. Pana sa ajung la o concluzie posibil adoptabila m-am descoperit analizand comportamentul femeii in societatea moderna si felul in care acesta influenteaza in mod direct toate transformarile care se produc in ea, fara exceptie.


I: Ai putea sa detaliezi?
R: Ce? Existenta lui Dumnezeu? Sau rolul femeii in formarea societatii?... Oricare ar fi preferinta, cel mai probabil nu. Nu mai tin minte nici daca Dumnezeu exista (in sensul existentei clasice), nici in ce fel femeia modeleaza societatea.


I: Mai vrei sa continuam? Te vad preocupat...
R: S-a strigat linie! Continuam pana la bingo. E posibil, dar putin probabil.