25.2.10
Colectia Video-audioteca de aur (6) sau The Doors
The Doors e libertate. Jim Morrison era liber. In starea lui naturala era liber. Si muzica si versurile si modul in care canta si despre ce canta, e pura libertate a simturilor si a mintii.
Si Densmore si Krieger si Manzarek si ei erau liberi, dar liberi asa ca noi, ca mine si ca tine. Erau liberi dar nu stiau exact daca sunt intr-adevar liberi sau ca pot fi intr-adevar liberi. Ca noi...
Iar atunci cand cantau impreuna deveneau toti liberi; "I'll always be word-man, better than a bird-man" dar pasarea cuvintelor sale sbura atat de sus si atat de mare era incat ii putea purta pe toti cei de fata...
Povestea ochilor
doua perechi...
una de culoarea ierbii proaspete,
abia iesita din maroniul negricios al taranei
iar cealalta
indecisa.
sa fie frunza, sa fie lut, sa fie castana?
doua directii...
antitetice
una intoarsa spre fapta
cu toate consecintele ei
iar cealalta
cu fata la gand.
la fel de active, la fel de intense si sincere,
complementare
una de culoarea ierbii proaspete,
abia iesita din maroniul negricios al taranei
iar cealalta
indecisa.
sa fie frunza, sa fie lut, sa fie castana?
doua directii...
antitetice
una intoarsa spre fapta
cu toate consecintele ei
iar cealalta
cu fata la gand.
la fel de active, la fel de intense si sincere,
complementare
23.2.10
Gandul sunt eu (2)
swadhisthana/ lacomie/ efectul gandului asupra cisrcumstantei
motto: A man's mind may be likened to a garden, which may be intelligently cultivated or allowed to run wild; but whether cultivated or neglected, it must, and will bring forth
uimit ma desfasor in fata portii inchise
eram nepregatit pentru aceasta priveliste
de o frumusete salbatica
promisiune a ceea ce se afla dincolo
poteca ce m-a adus aici
atat de ingusta
atat de lunga
parea sa aiba o viata a ei
imi vorbea
imi deschidea noi oportunitati
tocmai pentru a ma tine ocupat
si preocupat
de unde sa stiu eu ca bucuria de a ajunge
in locul acesta nu anula teama
de a gasi poarta inchisa
motto: A man's mind may be likened to a garden, which may be intelligently cultivated or allowed to run wild; but whether cultivated or neglected, it must, and will bring forth
uimit ma desfasor in fata portii inchise
eram nepregatit pentru aceasta priveliste
de o frumusete salbatica
promisiune a ceea ce se afla dincolo
poteca ce m-a adus aici
atat de ingusta
atat de lunga
parea sa aiba o viata a ei
imi vorbea
imi deschidea noi oportunitati
tocmai pentru a ma tine ocupat
si preocupat
de unde sa stiu eu ca bucuria de a ajunge
in locul acesta nu anula teama
de a gasi poarta inchisa
22.2.10
Gandul sunt eu (1)
muladhara/ lene/ gand si caracter
motto: As a man thinketh in his heart, so is he
cu dalta in mana cioplesc necontenit
lovesc o piatra si fiecare lovitura
ma doare
o simt adanc in coaste o vad cum
intra in picior si il scurteaza sau
dimpotriva
cum imi lungeste gatul
undeva ascuns acolo
pierdut in esenta rocii
ma asteapta diamantul
verde ca iarba
albastru ca cerul
galben precum floarea soarelui
ce rade in valuri
de unde vine aceasta oglinda
in care ma vad tricolor
motto: As a man thinketh in his heart, so is he
cu dalta in mana cioplesc necontenit
lovesc o piatra si fiecare lovitura
ma doare
o simt adanc in coaste o vad cum
intra in picior si il scurteaza sau
dimpotriva
cum imi lungeste gatul
undeva ascuns acolo
pierdut in esenta rocii
ma asteapta diamantul
verde ca iarba
albastru ca cerul
galben precum floarea soarelui
ce rade in valuri
de unde vine aceasta oglinda
in care ma vad tricolor
21.2.10
Duminica sunt eu!
Duminica. Cine a zis ca duminicile sunt amortite? In afara de vremea care sta pe loc, suspendata undeva intre iarna si primavara, intre trecut si viitor, lucurile se desfasoara la fel de intens precum intr-o zi de miercuri sau de vineri. Imperii cad, stele explodeaza, iubiri se nasc, idei se nasc, idei sunt luate la misto, oamenii si rad si plang, oamenii si vin si pleaca, oamenii se pierd in peisaje, in orase, in jungla, oamenii evolueaza. Diminetile de duminica nu seamana niciodata intre ele; pranzurile de duminica sunt prilejuri de visare, de abandon; serile de duminica niciodata nu raman atarnate, niciodata nu merg inapoi, niciodata in lateral. Tot inainte, nici pe deasupra, nici pe dedesubt, nici paralele, doar simple si confundate cu sufletul. Si asa cum e sufletul, asa e ziua de duminica. Cred ca e cea mai sincera dintre toate zilele saptamanii.
Propun infiintarea celei de-a opta zile a saptamanii, ziua care sa nu fie nici sincera, nici intensa, nici prima, nici ultima. Ziua care sa fie.
Propun infiintarea celei de-a opta zile a saptamanii, ziua care sa nu fie nici sincera, nici intensa, nici prima, nici ultima. Ziua care sa fie.
19.2.10
(re)gasire
In repetate randuri am primit semnale, mesaje, ochi cu care sa vad in viitor de parca, intr-adevar, trecutul, prezentul si viitorul se contopesc intr-o singura unitate. De parca Vishudda s-ar fi activat in toata splendoarea. Si de fiecare data mi-am dat seama de ceea ce am primit doar in momentul in care lucurile s-au si intamplat. Nici mai devreme, nici prea tarziu. Initial am crezut ca este vorba despre o confirmare. Confirmarea faptului ca sunt pe drumul cel bun, ca ceea ce am ales eu se confunda cu ceea ce era predefinit dar nu implicit. Apoi am inceput sa ma intreb. Sa analizez veridicitatea propriilor ganduri. Oare si concluziile se schimba o data cu evolutia noastra? Atunci totul era ca o bataie prieteneasca pe umar venita din partea creatorului de haos. Un fel de incurajare, un fel de "bravo, amice, ai ales bine, stiam ca pot avea incredere in tine!".
Ulterior mi-am dat seama ca nu exista nici bine, dar nici rau. Ca totul se cufunda intr-o atat de mare relativitate incat nici macar propriile adevaruri nu sunt la adapost. Intr-adevar concluziile se schimba o data cu evolutia personala. Si atunci, ce sa reprezinte toate aceste intrezariri, premonitii? Semnale, mesaje, ochii mei viitori care privesc lucrurile in timp ce se desfasoara, inainte de a se desfasura fizic?
Totusi, cum de reusesc sa fac diferenta intre vis si viitor? Cu ce organ nedescoperit inca trasez linia aceasta clara? Atat de clara incat o simt.
Am ales sa nu pastrez in constiinta aceste tablouri. Pentru ca nu aveam niciun motiv care sa ma indemne sa fac atfel. Pentru ca mi se pareau atat de neveromile (desi le simteam altfel) incat preferam sa le cred imposibile. Pentru ca speram sa fie doar vise, pentru ca incercam sa imi creez un alt drum, ocolitor. De unde sa stiu eu ca tocmai alegerile mele ma aduceau din ce in ce mai aproape de transpunerea tablourilor?
Iar acum ma (re)descopar ca participant activ in fiecare din acele tablouri. Fara exceptie, fara compromis. Reale si intense. Iar intensitatea lor este direct proportionala cu intensitatea sentimentelor mele. Intotdeauna sentimentele mi-au determinat actiunile. Intotdeauna am ales sa actionez in functie de ceea ce am simtit. Si voi continua sa fac acelasi lucru. Din nou fara exceptie, din nou fara compromis fata de sentiment.
Ulterior mi-am dat seama ca nu exista nici bine, dar nici rau. Ca totul se cufunda intr-o atat de mare relativitate incat nici macar propriile adevaruri nu sunt la adapost. Intr-adevar concluziile se schimba o data cu evolutia personala. Si atunci, ce sa reprezinte toate aceste intrezariri, premonitii? Semnale, mesaje, ochii mei viitori care privesc lucrurile in timp ce se desfasoara, inainte de a se desfasura fizic?
Totusi, cum de reusesc sa fac diferenta intre vis si viitor? Cu ce organ nedescoperit inca trasez linia aceasta clara? Atat de clara incat o simt.
Am ales sa nu pastrez in constiinta aceste tablouri. Pentru ca nu aveam niciun motiv care sa ma indemne sa fac atfel. Pentru ca mi se pareau atat de neveromile (desi le simteam altfel) incat preferam sa le cred imposibile. Pentru ca speram sa fie doar vise, pentru ca incercam sa imi creez un alt drum, ocolitor. De unde sa stiu eu ca tocmai alegerile mele ma aduceau din ce in ce mai aproape de transpunerea tablourilor?
Iar acum ma (re)descopar ca participant activ in fiecare din acele tablouri. Fara exceptie, fara compromis. Reale si intense. Iar intensitatea lor este direct proportionala cu intensitatea sentimentelor mele. Intotdeauna sentimentele mi-au determinat actiunile. Intotdeauna am ales sa actionez in functie de ceea ce am simtit. Si voi continua sa fac acelasi lucru. Din nou fara exceptie, din nou fara compromis fata de sentiment.
Confruntare de idei
Faima omoara spiritul
Nu, faima deschide posibilitati si atat. Spiritul nu moare de la ceva atat de imaterial cum e faima
Faima aduce lucruri materiale
Faima ofera credibilitate, iar mie imi lipseste
Poti sa fii faimos si sa nu ai credibilitate. Si oricum, nu iti lipseste cu desavarsire
Dupa cum ziceam faima deschide posibilitati, iar asta inseamna automat ca ofera posibilitatea de a declansa o explozie spontana de bunatate. Multumesc, dar nu simt asta
Explozie spontana de bunatate?
Da. E o manifestarea a spiritului care se confrunta direct si dintr-o data cu bunatatea. E o reactie in lant
Nu exista bunatate. Tot ce facem facem din egoism
Ce fel de egoism?
Exista mai multe feluri de egoism? Explica
Da. Exista acel egoism pe care il intalnim permanent in jurul nostru si care are o legatura directa cu societatea si "titlurile" pe care un om le primeste facand parte din societatea respectiva. Si exista un alt fel de egoism, personal, incastrat in propria persoana, ca pielea, ca venele si care nu are nicio legatura cu altceva sau altcineva decat cu propria persoana. Un egoism care se manifesta exclusiv in noi
Eu stiu un singur egoism, chiar daca se manifesta peste tot: tot ce facem e pentru propria persoana. Si gesturile care ni se par altruiste nasc in noi o doza de egoism. Ti se pare ca ajuti pe cineva, dar de fapt iti place modul in care te simti dupa ce ai ajutat persoana
E o pura reactie chimica ce are loc in organism
Egoism
Si asta ce inseamna, ca ar trebui sa nu mai facem nimic? Pentru a nu fi egoisti?
Tocmai, sa facem. Ca sa ne alimentam egoismul; dar sa-l recunoastem
Deci nu esti impotriva reactei spontane de bunatate cu conditia ca eu sa recunosc faptul ca vreau sa o determin din egoism?
Exact
Ma ajuti sa o determin?
Depinde daca va corespunde cu ceea ce vrea egoismul meu
Perfect! Daca intreprinzi o actiune impotriva a ceea ce iti dicteaza egoismul tau, cum se cheama?
Erata. Cum vrei sa determini explozia de bunatate?
Prin bunatate. Pe principiul + cu + da +
Asta depinde si de punctul de plecare al fiecaruia. Si de sistemul de referinta
Evident
Ca daca tu consideri punctul 0 ca punct de plecare, iar eu 100, atunci la mine + cu + nu va da + decat de la 101 incolo. Sau conteaza doar axa ta de referinta?
Conteaza directia, conteaza fluctuatiile. Sunt multe variabile, tocmai de-asta e asa frumos. Pentru ca oricand ceva poate fluctua atat de tare incat sa dea peste cap tot sistemul de referinta
Dar niciodata nu vei putea suprapune sistemele de referinta. Doar sa mergi la infinit si acolo oricum nu mai conteaza bunatatea
Nu vreau sa le suprapun, vreau doar sa le aduc intr-un punct in care sa fie tangentiale si in punctul respectiv sa apara, spontan, explozia de bunatate. Ca atunci cand lovesti doua pietre pentru scantei: sunt diferite, separate, dar momentul in care se ating declanseaza ceva
Vrei sa translatezi o infinitate de puncte de referinta?
Vreau sa determin posibilitatea existentei unei infinitati de posibilitati de atingere. Numarul sistemelor de referinta deocamdata este irelevant. Pentru inceput imi ajunge inca unul in afara de mine
Si care-i ala?
Poate fi oricare, nu stiu. Stiu ca el exista, dar nu vreau sa il descopar inainte de a deveni tangentiali. Vreau doar ca fiecare moment sa fie o posibiliate de atingere
Asadar, vrei sa descoperi metoda
Asadar vreau sa imi perfectionez metoda, sau mai bine zis sa ii ofer un inteles mai clar pentru ca metoda e cunoscuta deja, e bunatatea
Ala e scopul, nu metoda
Nu, e amandoua. "Fight fire with fire", "an eye for an eye" dar in oglinda
Aia e legea Talionului. Metoda e un procedeu. Bunatatea nu poate fi procedeu, bunatatea nu se invata, bunatatea e sau nu e
Tocmai, iar asta e in avantajul meu. Pentru ca bunatatea e, independent de vointa
Da, bunatatea e
La nivel subatomic, subconstient, subcutanat, bunatatea e si tocmai aceasta existenta face ca bunatatea sa poate fi orice de la procedeu, la gand, la fapta, la dorinta, la certitudine, orice
Ai prea multe asteptari de la oameni
Nu mai mult decat stiu sigur ca instinctiv pot oferi. Ori daca ceva e posibil la nivel instinctual, independent de vointa si de ratiune, despre acel ceva nu poti spune ca e prea mult daca il ceri, e doar natural cum e respiratul
Oamenii dezamagesc
Da, asa e. Dar ma bazez pe faptul ca sunt satui in a se dezamagi pe ei insisi
De asta nu se satura niciodata
Sunt satui inca de prima data cand se intampla tocmai pentru ca fiecare om este un univers cu propriile reguli in care adevarul si dreptatea ei le detin si unde ei nu se pot dezamagi insisi pentru ca sunt zei. Iar zeii sunt fara greseala
Nu, faima deschide posibilitati si atat. Spiritul nu moare de la ceva atat de imaterial cum e faima
Faima aduce lucruri materiale
Faima ofera credibilitate, iar mie imi lipseste
Poti sa fii faimos si sa nu ai credibilitate. Si oricum, nu iti lipseste cu desavarsire
Dupa cum ziceam faima deschide posibilitati, iar asta inseamna automat ca ofera posibilitatea de a declansa o explozie spontana de bunatate. Multumesc, dar nu simt asta
Explozie spontana de bunatate?
Da. E o manifestarea a spiritului care se confrunta direct si dintr-o data cu bunatatea. E o reactie in lant
Nu exista bunatate. Tot ce facem facem din egoism
Ce fel de egoism?
Exista mai multe feluri de egoism? Explica
Da. Exista acel egoism pe care il intalnim permanent in jurul nostru si care are o legatura directa cu societatea si "titlurile" pe care un om le primeste facand parte din societatea respectiva. Si exista un alt fel de egoism, personal, incastrat in propria persoana, ca pielea, ca venele si care nu are nicio legatura cu altceva sau altcineva decat cu propria persoana. Un egoism care se manifesta exclusiv in noi
Eu stiu un singur egoism, chiar daca se manifesta peste tot: tot ce facem e pentru propria persoana. Si gesturile care ni se par altruiste nasc in noi o doza de egoism. Ti se pare ca ajuti pe cineva, dar de fapt iti place modul in care te simti dupa ce ai ajutat persoana
E o pura reactie chimica ce are loc in organism
Egoism
Si asta ce inseamna, ca ar trebui sa nu mai facem nimic? Pentru a nu fi egoisti?
Tocmai, sa facem. Ca sa ne alimentam egoismul; dar sa-l recunoastem
Deci nu esti impotriva reactei spontane de bunatate cu conditia ca eu sa recunosc faptul ca vreau sa o determin din egoism?
Exact
Ma ajuti sa o determin?
Depinde daca va corespunde cu ceea ce vrea egoismul meu
Perfect! Daca intreprinzi o actiune impotriva a ceea ce iti dicteaza egoismul tau, cum se cheama?
Erata. Cum vrei sa determini explozia de bunatate?
Prin bunatate. Pe principiul + cu + da +
Asta depinde si de punctul de plecare al fiecaruia. Si de sistemul de referinta
Evident
Ca daca tu consideri punctul 0 ca punct de plecare, iar eu 100, atunci la mine + cu + nu va da + decat de la 101 incolo. Sau conteaza doar axa ta de referinta?
Conteaza directia, conteaza fluctuatiile. Sunt multe variabile, tocmai de-asta e asa frumos. Pentru ca oricand ceva poate fluctua atat de tare incat sa dea peste cap tot sistemul de referinta
Dar niciodata nu vei putea suprapune sistemele de referinta. Doar sa mergi la infinit si acolo oricum nu mai conteaza bunatatea
Nu vreau sa le suprapun, vreau doar sa le aduc intr-un punct in care sa fie tangentiale si in punctul respectiv sa apara, spontan, explozia de bunatate. Ca atunci cand lovesti doua pietre pentru scantei: sunt diferite, separate, dar momentul in care se ating declanseaza ceva
Vrei sa translatezi o infinitate de puncte de referinta?
Vreau sa determin posibilitatea existentei unei infinitati de posibilitati de atingere. Numarul sistemelor de referinta deocamdata este irelevant. Pentru inceput imi ajunge inca unul in afara de mine
Si care-i ala?
Poate fi oricare, nu stiu. Stiu ca el exista, dar nu vreau sa il descopar inainte de a deveni tangentiali. Vreau doar ca fiecare moment sa fie o posibiliate de atingere
Asadar, vrei sa descoperi metoda
Asadar vreau sa imi perfectionez metoda, sau mai bine zis sa ii ofer un inteles mai clar pentru ca metoda e cunoscuta deja, e bunatatea
Ala e scopul, nu metoda
Nu, e amandoua. "Fight fire with fire", "an eye for an eye" dar in oglinda
Aia e legea Talionului. Metoda e un procedeu. Bunatatea nu poate fi procedeu, bunatatea nu se invata, bunatatea e sau nu e
Tocmai, iar asta e in avantajul meu. Pentru ca bunatatea e, independent de vointa
Da, bunatatea e
La nivel subatomic, subconstient, subcutanat, bunatatea e si tocmai aceasta existenta face ca bunatatea sa poate fi orice de la procedeu, la gand, la fapta, la dorinta, la certitudine, orice
Ai prea multe asteptari de la oameni
Nu mai mult decat stiu sigur ca instinctiv pot oferi. Ori daca ceva e posibil la nivel instinctual, independent de vointa si de ratiune, despre acel ceva nu poti spune ca e prea mult daca il ceri, e doar natural cum e respiratul
Oamenii dezamagesc
Da, asa e. Dar ma bazez pe faptul ca sunt satui in a se dezamagi pe ei insisi
De asta nu se satura niciodata
Sunt satui inca de prima data cand se intampla tocmai pentru ca fiecare om este un univers cu propriile reguli in care adevarul si dreptatea ei le detin si unde ei nu se pot dezamagi insisi pentru ca sunt zei. Iar zeii sunt fara greseala
16.2.10
Poem in the sun
I went through the fires of the burning forest;
I wept and my tears turned to ash
then I've smiled and my smile climbed
to heaven
to rest where
the eagles nest
the enchanted dwarfs raised pyramids
to celebrate my lust for life
they built a fire,
we laughed, and they told me their story!
'bout the restless soul that wanders
through the hopeless night in
search for the comfort of magic
desperately lost in the labyrinth without
his safety skein, with no chance of
redemption.
his shaman self brought him on the verge
of collapse and even beyond. A borderline
experience back and forth, in the dim lights
at dusk, where he could meet the stone god
the god of hope and of fate
the cheering god that summons
all living to live hot burning life
amazement
amusement
to be reborn redeemed, of pure heart and
lustful soul
I wept and my tears turned to ash
then I've smiled and my smile climbed
to heaven
to rest where
the eagles nest
the enchanted dwarfs raised pyramids
to celebrate my lust for life
they built a fire,
we laughed, and they told me their story!
'bout the restless soul that wanders
through the hopeless night in
search for the comfort of magic
desperately lost in the labyrinth without
his safety skein, with no chance of
redemption.
his shaman self brought him on the verge
of collapse and even beyond. A borderline
experience back and forth, in the dim lights
at dusk, where he could meet the stone god
the god of hope and of fate
the cheering god that summons
all living to live hot burning life
amazement
amusement
to be reborn redeemed, of pure heart and
lustful soul
Sfarsitul noptii
vin, prieteni!
vin sa ne petrecem,
vin sa-necam fericirea-ntr-un strop de viata
ploua, prieteni!
ploua cu apa vie,
ploua-n sufletele noastre cu vis si veselie
sa radem cat putem si cat ne tine vinul
sa bem cat avem ce si cat exista vie
sa ne bucuram ca ne-a venit si noua randul!
vin sa ne petrecem,
vin sa-necam fericirea-ntr-un strop de viata
ploua, prieteni!
ploua cu apa vie,
ploua-n sufletele noastre cu vis si veselie
sa radem cat putem si cat ne tine vinul
sa bem cat avem ce si cat exista vie
sa ne bucuram ca ne-a venit si noua randul!
Victima Colaterala
doua masti
una care rade
si cealalta care plange
cu lacrimi de crocodil
doua parti distincte
ale aceluiasi corp
in permanenta antiteza,
in permanent conflict
doua jumatati de creier
una pe partea inimii, calculata,
cealalta, vis-a vis,
deschisa spre visare
doua jumatati de inima
una rupta in bucatele
cealalta privind resemnata
inainte...
una care rade
si cealalta care plange
cu lacrimi de crocodil
doua parti distincte
ale aceluiasi corp
in permanenta antiteza,
in permanent conflict
doua jumatati de creier
una pe partea inimii, calculata,
cealalta, vis-a vis,
deschisa spre visare
doua jumatati de inima
una rupta in bucatele
cealalta privind resemnata
inainte...
15.2.10
Vis de nemurire
Dupa care logica, sau dupa care algoritm se realizeaza transformarea noastra? Daca ar fi doar o suma de intamplari adunate in haos?... Pura intamplare, pura posibilitate.
Mi-am redescoperit visurile de nemurire si ma intrebam acum oare ce s-a intamplat cu ele? de ce nu mai vreau acum sa traiesc 1000 de ani si m-am multumi cu 100 dar asa cum ii vreau?
Infinitul imi bate la usa;
ii deschid; tremur tot de
nerabdare...
Imi intinde o floare cu mana
batuta de atat vant si ceata,
de ani si cenusa.
Ma primeste bucuros alaturi
de el in palatu-i de petale.
"Pleaca! Eu vreau sa ma
bucur de rasarit si apus,
de ploaie si tinerete!
Vreau sa tresar de bucurie
cand aud planset de sugar
si ma inspaimant cand ma
gandesc la propriu-mi epitaf!"
Aud clipa in timpanul drept
si flacara in stangul adormit
"Primeste-ma la tine, atunci!"
e ultimul lucru pe care il aud...
Usa se tranteste.
In fond, de ce sa ma multumesc cu putin?! Nu e ca si cum as cere ceva din care exista o cantitate limitata.
Mi-am redescoperit visurile de nemurire si ma intrebam acum oare ce s-a intamplat cu ele? de ce nu mai vreau acum sa traiesc 1000 de ani si m-am multumi cu 100 dar asa cum ii vreau?
Infinitul imi bate la usa;
ii deschid; tremur tot de
nerabdare...
Imi intinde o floare cu mana
batuta de atat vant si ceata,
de ani si cenusa.
Ma primeste bucuros alaturi
de el in palatu-i de petale.
"Pleaca! Eu vreau sa ma
bucur de rasarit si apus,
de ploaie si tinerete!
Vreau sa tresar de bucurie
cand aud planset de sugar
si ma inspaimant cand ma
gandesc la propriu-mi epitaf!"
Aud clipa in timpanul drept
si flacara in stangul adormit
"Primeste-ma la tine, atunci!"
e ultimul lucru pe care il aud...
Usa se tranteste.
In fond, de ce sa ma multumesc cu putin?! Nu e ca si cum as cere ceva din care exista o cantitate limitata.
7.2.10
Colectia Video-audioteca de aur (4) sau "Fluturi beti si strigate alese"
Fond sonor
O sa vorbesc cu tine ca si cum ai fi incontinuare aici. Ca si cum plecarea ta nu ar fi insemnat un zid intre mine si cuvintele mele pentru nu vreau un zid intre mine si cuvintele mele. Le vreau libere, vreau sa le vad cum cresc. Sa ma simt parinte, sa le vad cu se joaca frenetic, cum se lovesc de colturi si se rotunjesc, cum incearca in nebunia lor juvenila sa acapareze intreaga lume. Ma vreau pe mine din nou tanar, transportat in zilele in care totul era mai simplu si mai confuz. Iar in confuzia mea nu tineam seama de nimic altceva decat de suferinta cauzata de sunete sau imagini. Totul era intens, totul era minunat, frumos de la radacina si, de multe ori, dureros de frumos. Cum am descoperit, mult mai tarziu, sentimentele. La fel de frumoase, dar mult mai dureroase. Daca ai avea puterea asta, mi-ai oferi vara? Mi-ai oferi un pian pe care sa imi arunc sulfetul pentru a nu mai fi nevoit sa-mi tocesc degetele pe tastaturi neprietenoase? Si ce mi-ai mai da? Poate un dans, sau poate un zambet?... Stiu ca liniste nu pot cere pentru ca nu va exista niciodata liniste intre pereti. Imi doresc, insa, puterea de a ma preface ca sunt linistit si resemnare in fata mea. Puterea de ma privi in oglinda fara sa mai vad altceva decat ceea ce mi se prezinta. Fara sa imi doresc sa vad altceva decat ceea ce mi se prezinta.
Privesc prin obscuritate si le vad. Cuvintele pe care le-am dorit fluturi si-au completat metamorfoza iar acum zboara catre cealalta parte conduse de promisiunea unei revederi cu foarte mici sanse de implinire. Dar fluturii nu stiu ce este aceea dezamagirea, ei merg inainte, mereu si mereu inainte, pentru ca ei zboara sa isi (re)intalneasca sulfetul. Si de ce-as fi eu altceva decat un fluture imbatat cu naivitate?
O sa vorbesc cu tine ca si cum ai fi incontinuare aici. Ca si cum plecarea ta nu ar fi insemnat un zid intre mine si cuvintele mele pentru nu vreau un zid intre mine si cuvintele mele. Le vreau libere, vreau sa le vad cum cresc. Sa ma simt parinte, sa le vad cu se joaca frenetic, cum se lovesc de colturi si se rotunjesc, cum incearca in nebunia lor juvenila sa acapareze intreaga lume. Ma vreau pe mine din nou tanar, transportat in zilele in care totul era mai simplu si mai confuz. Iar in confuzia mea nu tineam seama de nimic altceva decat de suferinta cauzata de sunete sau imagini. Totul era intens, totul era minunat, frumos de la radacina si, de multe ori, dureros de frumos. Cum am descoperit, mult mai tarziu, sentimentele. La fel de frumoase, dar mult mai dureroase. Daca ai avea puterea asta, mi-ai oferi vara? Mi-ai oferi un pian pe care sa imi arunc sulfetul pentru a nu mai fi nevoit sa-mi tocesc degetele pe tastaturi neprietenoase? Si ce mi-ai mai da? Poate un dans, sau poate un zambet?... Stiu ca liniste nu pot cere pentru ca nu va exista niciodata liniste intre pereti. Imi doresc, insa, puterea de a ma preface ca sunt linistit si resemnare in fata mea. Puterea de ma privi in oglinda fara sa mai vad altceva decat ceea ce mi se prezinta. Fara sa imi doresc sa vad altceva decat ceea ce mi se prezinta.
Privesc prin obscuritate si le vad. Cuvintele pe care le-am dorit fluturi si-au completat metamorfoza iar acum zboara catre cealalta parte conduse de promisiunea unei revederi cu foarte mici sanse de implinire. Dar fluturii nu stiu ce este aceea dezamagirea, ei merg inainte, mereu si mereu inainte, pentru ca ei zboara sa isi (re)intalneasca sulfetul. Si de ce-as fi eu altceva decat un fluture imbatat cu naivitate?
6.2.10
Cuvinte, Imagini si Noapte
In noaptea mea polara sentimentul de libertate
cunoaste o dilatare specifica naduselii estivale.
Totul, de la cuvinte la imagini, se contureaza
mult mai intens, se arata mai adevarat, cateodata
mai trist, alteori mai vesel, in functie de ochiul
cu care privesc acest carnaval.
Ochiul meu drept e vinovat pentru toata
tristetea pe care o vad. El nu e capabil
de a visa. L-am hulit de-atatea ori
suprinzandu-l cum ma priveste cu ura
in oglinda murdara... E incapabil de empatie,
de emotie, de visare. Ochiul meu drept
analizeaza. Ochiul meu drept e rece.
Stangul, in schimb... Ei bine, cu el e altceva.
Cu el se intampla lucruri pe care, uneori, nu
le inteleg. Probabil ca ma surprinde el cum il
privesc tamp din spatele oglinzii proaspat
curatata. E atat de subtil ochiul meu stang, atat
de multe poate simti si, nu stiu cum o face, dar
el e cel care priveste cele mai frumoase lucruri,
cele mai intense. Ochiul meu stang arde cu raze
de soare. Oare ce vad cei care privesc in
ochiul meu stang?
Sa va spun despre noaptea incurabila,
pierduta in mine, la fel de mult cum sunt
eu pierdut in ea. Fiecare cu noaptea lui!
cunoaste o dilatare specifica naduselii estivale.
Totul, de la cuvinte la imagini, se contureaza
mult mai intens, se arata mai adevarat, cateodata
mai trist, alteori mai vesel, in functie de ochiul
cu care privesc acest carnaval.
Ochiul meu drept e vinovat pentru toata
tristetea pe care o vad. El nu e capabil
de a visa. L-am hulit de-atatea ori
suprinzandu-l cum ma priveste cu ura
in oglinda murdara... E incapabil de empatie,
de emotie, de visare. Ochiul meu drept
analizeaza. Ochiul meu drept e rece.
Stangul, in schimb... Ei bine, cu el e altceva.
Cu el se intampla lucruri pe care, uneori, nu
le inteleg. Probabil ca ma surprinde el cum il
privesc tamp din spatele oglinzii proaspat
curatata. E atat de subtil ochiul meu stang, atat
de multe poate simti si, nu stiu cum o face, dar
el e cel care priveste cele mai frumoase lucruri,
cele mai intense. Ochiul meu stang arde cu raze
de soare. Oare ce vad cei care privesc in
ochiul meu stang?
Sa va spun despre noaptea incurabila,
pierduta in mine, la fel de mult cum sunt
eu pierdut in ea. Fiecare cu noaptea lui!
2.2.10
Colectia Video-audioteca de aur (2)
Cum vrei sa ne masuram puterea, zmeule? In lanterne sa ne orbim, prefacandu-ne ca suntem Luke si tac-su'?
Nu ca n-am baterii, Fat-Frumos...
Atunci in zaruri si puluri? Hai, zmeule, te fac o tabla!
Nu ca ma doare incheietura si nu pot sa arunc...
Atunci in creta? Concurs de desene pe asfalt!
Nu ca ploua...
Bai Fat-Frumos, Lenutza e dusa... aaaa, plecata adica.... aaaaaa, adica nu e aici, in tara (pfiu!). E la Brucseles, adicatelea departe. Dar mi-a zis sa-ti transmit ca va purta mereu un loc pentru tine in inima ei.
1.2.10
Untitled
Vroiam sa scriu despre timp. Si despre obsesia mea legata de el. Vroiam sa-l personific si sa imi imaginez un dialog cu el in care ii critic aroganta asta pe care o afiseaza permanent. Ca si cum ar fi intangibil, ca si cum nimic nu ar putea sa il influenteze. Un dialog in care reusesc sa il determin sa fie uman... Dar timpul nu este nici uman, nici arogant si nu poate fi in niciun fel pe care il pot eu intelege; timpul este... si atat.
O seara de mai, liliac, vin rosu, vant cald si liniste. Idei ordonate, oameni catre care le pot trimite fara a se lovi de un zid, constiinta propriei persoane si sentimentul acela atat de placut al resemnarii in fata fortelor ce transcend constiinta. Nu relaxarea data de ciclicitatea vietilor ci resemnarea in fata imposibilitatii ca lucrurile sa se petreaca asa cum le simt. Pur si simplu constiina faptului ca nu voi putea face enorm de multe lucruri, ca nu voi vedea poate la fel de multe si ca singurul lucru adevarat si sincer care se petrece in mine este reprezentat de ceea ce simt. Iata o imagine mult mai placuta decat un mos cu barba alba ce tine in mana o clepsidra si care bolboroseste cuvinte ininteligibile; plictisit de eternitate, satul de orice emotie exterioara lui si autosuficient.
Pe 17 aprilie 2006 vroiam sa inteleg timpul si sa-i anulez cumva tirania. Acum, insa, seara aceea de mai mi se pare mult mai atragatoare. Ca o nimfa ce-mi apartine in totalitate in cel mai frumos si mai tainic loc, sub propria cascada de ganduri. Ea singura imi e alaturi, ea singura imi spune ca nimic nu este imposibil.
O seara de mai, liliac, vin rosu, vant cald si liniste. Idei ordonate, oameni catre care le pot trimite fara a se lovi de un zid, constiinta propriei persoane si sentimentul acela atat de placut al resemnarii in fata fortelor ce transcend constiinta. Nu relaxarea data de ciclicitatea vietilor ci resemnarea in fata imposibilitatii ca lucrurile sa se petreaca asa cum le simt. Pur si simplu constiina faptului ca nu voi putea face enorm de multe lucruri, ca nu voi vedea poate la fel de multe si ca singurul lucru adevarat si sincer care se petrece in mine este reprezentat de ceea ce simt. Iata o imagine mult mai placuta decat un mos cu barba alba ce tine in mana o clepsidra si care bolboroseste cuvinte ininteligibile; plictisit de eternitate, satul de orice emotie exterioara lui si autosuficient.
Pe 17 aprilie 2006 vroiam sa inteleg timpul si sa-i anulez cumva tirania. Acum, insa, seara aceea de mai mi se pare mult mai atragatoare. Ca o nimfa ce-mi apartine in totalitate in cel mai frumos si mai tainic loc, sub propria cascada de ganduri. Ea singura imi e alaturi, ea singura imi spune ca nimic nu este imposibil.
Somewhere over the rainbow
Sa va spun o poveste. E povestea pe care mi-as fi dorit sa o scriu dar care a fost scrisa de atat de mult timp incat se poate citi in piatra. O poveste despre viata. O poveste minunata care ma face sa realizez darul minunat pe care l-am primit cu venirea pe pamant. Miracolul propriei existente care se desfasoara intr-o atat de mare improbabilitate incat e cu adevarat de mirare ca il putem experimenta. Si mai extraordinar e faptul ca in timpul acesta, simultan, se desfasoara atat de multe realitati, atat de multe vieti cu care ne intersectam, pe care le putem atinge, care ne ating pe noi, cateodata atat de puternic ca ne marcheaza, cateodata atat de puternic incat reusim noi sa le influentam. Si ce alta bucurie mai mare decat aceea de a stii ca realitatea proprie lasa o amprenta vie - ca un pas in nisip - pe coala alba unde se scrie o alta!
E atat de greu sa ii dau drumul!
Asta e viata, ce sa va spun? Si avem toate cele necesare pentru a merge inainte, mereu inainte, fara regrete, fara greseli, doar cu experiente, doar cu trairi, doar cu capacitatea de a simti puternic tot ceea ce experimentam. Interactiunile acelea in care te dezbraci de tine, te intorci pe dos, renunti la personalitate, la tot ceea ce credeai ca reprezinti, la toate valorile pe care le ai pentru a apararea, pentru un moment, sincer si viu!
Este o poveste despre ceea ce avem in fiecare secunda si nu am fost invatati sa apreciem. Despre ceea ce se poate termina la fel de bine in orice secunda. Traiesc! iar lucrul acesta este atat de minunat si de inimaginabil incat cu greu reusesc sa il inteleg. Si e nevoie de un exercitiu foarte mare. Viata mea este darul cel mai de pret pe care l-as fi putut primi! Viata mea contine in ea tot ceea ce imi e necesar pentru a trai minunat pe acest pamant. Pentru a putea sa ofer iubire, sa primesc iubire, sa fiu bun, minunat, frumos, sincer. Sa ma bucur de clipele acestea care mi-au fost acordate cu simturile deschise, sa ma joc! Viata mea e un joc pe care il joc indiferent daca vreau sau nu, constient sau inconstient. Iar eu vreau sa ma bucur de el. Vreau sa ma distrez jucandu-l, vreau sa simt ca ma joc, vreau sa simt jocul. Eu sunt un miracol la fel cu tot ceea ce ma inconjoara.
Povestea mea e scurta, e schioapa, e firava ca un fir de iarba, dar la fel de verde! Povestea mea este o oda a bucuriei, un mare multumesc catre imprejurarea care a facut toate acestea posibile!
Povestea mea se incheie aici, insa pana la final mai e mult!
E atat de greu sa ii dau drumul!
Asta e viata, ce sa va spun? Si avem toate cele necesare pentru a merge inainte, mereu inainte, fara regrete, fara greseli, doar cu experiente, doar cu trairi, doar cu capacitatea de a simti puternic tot ceea ce experimentam. Interactiunile acelea in care te dezbraci de tine, te intorci pe dos, renunti la personalitate, la tot ceea ce credeai ca reprezinti, la toate valorile pe care le ai pentru a apararea, pentru un moment, sincer si viu!
Este o poveste despre ceea ce avem in fiecare secunda si nu am fost invatati sa apreciem. Despre ceea ce se poate termina la fel de bine in orice secunda. Traiesc! iar lucrul acesta este atat de minunat si de inimaginabil incat cu greu reusesc sa il inteleg. Si e nevoie de un exercitiu foarte mare. Viata mea este darul cel mai de pret pe care l-as fi putut primi! Viata mea contine in ea tot ceea ce imi e necesar pentru a trai minunat pe acest pamant. Pentru a putea sa ofer iubire, sa primesc iubire, sa fiu bun, minunat, frumos, sincer. Sa ma bucur de clipele acestea care mi-au fost acordate cu simturile deschise, sa ma joc! Viata mea e un joc pe care il joc indiferent daca vreau sau nu, constient sau inconstient. Iar eu vreau sa ma bucur de el. Vreau sa ma distrez jucandu-l, vreau sa simt ca ma joc, vreau sa simt jocul. Eu sunt un miracol la fel cu tot ceea ce ma inconjoara.
Povestea mea e scurta, e schioapa, e firava ca un fir de iarba, dar la fel de verde! Povestea mea este o oda a bucuriei, un mare multumesc catre imprejurarea care a facut toate acestea posibile!
Povestea mea se incheie aici, insa pana la final mai e mult!
Subscribe to:
Posts (Atom)