Niciun alt lucru pe lumea asta nu ma uimeste mai mult decat viata. Atatea variabile, necunoscute, piedici, improbabilitati si, totusi, viata se intampla. Si ce frumos se intampla!
Flori, copaci, animale, microorganisme... Si printre toate minunatiile astea sboara inca ceva, poate si mai incredibil: gandul. Nu e destul ca viata existasi o face cu atata gratie, a trebuit sa nasca inca ceva. Unda aceasta instabila, lipsita de orice logica organica, dar atat de puternica. Cum? De ce? Cu ce scop?
Un punct negru de pe cer s-a descoperit ca ascunde 10.000 de galaxi. Intre ele sigur mai exista alte puncte negre. Pana unde? Daca exista, intr-adevar, o margine, ce e dupa ea? Si cum as putea eu intelege infinitul daca nu pot cuprinde 100 din cele 10.000 de galaxi dintr-un amarat de punct negru dincolo de cer?
Ma cuprinde o moleseala grea de fiecare data cand imi las gandul sa sboare atat de departe. De parca as fi pe esafod in asteptarea executiei cu o ultima dorinta in gand: Vreau sa traiesc! Devin mic, atat de mic incat orice miscare este imposibil de realizat din punct de vedere mecanic. Sunt doar gand. Sunt doar distanta. Sunt doar Mult si Mare.
Vreau sa celebrez viata iar viata e miscare. Viata este un motan lingusitor care se face covrig in bratele mele; e vant si frunze fosnind; e ploaie. Viata e reprezentata de piepturile celor doi oameni care dorm in camera alaturata.
No comments:
Post a Comment