Un nou capitol intai

E tanar. Putin prea tanar pentru hainele sale. Poate putin prea tanar pentru mimica si gesturile cu care isi insoteste fiecare povestire. Cu siguranta mult prea tanar pentru ochii aceia sticlosi, blanzi in care daca privesti atent vezi toate locurile si toate fetele ce se ascund in imaginatia lui. Sprijineste o banca, picior peste picior, manjit de culoare. De galben in par si de verde pe maini.
- E foarte ciudat cum a reusit sa nu pastreze acea culoare pe maini... De parca ar fi pictat cu parul. Si ce galben!
Nu ma pot abtine sa nu il fixez cu privirea in timp ce pasii ma indrepta fix catre sala de teatru. Ma vede si stiu ca ma vede. Asa cum stiu ca vede tot ce se intampla in jurul lui desi privirea ii e tinuta in loc de o piatra. Pare sculptat. Si as fi fost convins ca e doar o plasmuire a imaginatiei daca nu si-ar fi concentrat intreaga viata in buzele care zambesc si in sprancenele negre.
Am trecut.
- Inca un personaj de roman ramas in anonimat.
Daca l-as fi descris probabil ca asa as fi facut-o: putin prea tanar pentru haine, pentru mimica si gesturi si cu siguranta prea tanar pentru ochii pe care ii poarta cu atata mandrie. Pantaloni negri de in, o camasa caramzie cu nasturi albi, usor larga, in ton cu parul excesiv de negru majit de un galben uluitor de natural. Romanul nu-l voi scrie. Asa ca el ramane un pictor ce face contrast cu ceea ce-l inconjoara, pus acolo inadins pentru a trezi emotii celor care au timp sa il observe.
Ma indepartez in razele soarelui de aprilie, zambind fetelor frumoase cu care ma intersectez. Cateva imi zambesc inapoi, multe se sperie, altele imi accepta zambetul ca pe o alta palarie in vitrina unui palarier.
Iata si teatrul! Mare si demodat.
- Sa traiti!
- Baietii n-au ajuns inca...
- Multumesc, ii astept afara.
Ies si imi aprind o tigara.