Primavara sub nori

Un drum descoperit, serpuitor, care te invita la emotii puternice, indiferent de ora ce te prinde sub el. Dimineata trezeste visele nu demult adormite, la pranz scoala pofta de tihna iar seara, ei bine, seara pasiuni nebanuite iau nastere sub indrumarea lui mai mult simtita decat stiuta. Drumul, insa, mai avea o fata, una ascunsa ce iesea la iveala doar cand giulgiul norilor se cobora asupra lui. Era o fata de curva obosita, plictisita de prea mult dezmat, de prea plin si prea mult exces. Cearcane mari insoteau ochiul-soare, linia buzelor, atat de minunata in zilele senine cand cerul si pamantul se impleteau in zambet, devenea un izvor de lehamite, de napasare odioasa in fata sortii. Si peste toate astea, atunci, necontenit, loveau diabolice picaturi chinezesti ce invitau la pacat. Ce preot ar fi putut sa ii ofere in acele clipe iertarea divina?
Fideli promisiunii inselatoare "drumul excesului duce la palatul cunoasterii" masina noastra alerga frenetic, mai mult beata decat curajoasa, catre burta bestiei. Cautam mijlocul furtunii atat de absorbiti incat nici nu ne-a pasat cand am ramas singurul punct de culoare pe pielea cenusie a sarpelui de sub noi.
- Bai baieti, lasati-o dracului de treaba! Tot mergem spre incertitudine, macar sa o facem cu zambetul pe buze! Atunci cele mai frumoase fete de pe cele mai frumoase plaje ale celei mai frumoase tari au aparut, mai mult indecente decat oricum alt fel, in imaginatia fiecaruia. Singurele lucruri care le insoteau erau culorile vii si neastamparate ale lui Renoir.
Portile perceptiei mi s-au deschis si totul mi-a aparut asa cum este, infinit. Infinit in posibilitati, infinit in culoare, infinit in vis si imaginatie.
Am oprit. Dealurile ne zambeau din nou. Crepusculul visiniu desfasura fiecaruia dintre noi visele inaintea ochilor, in tihna certitudinii ca pasiunile nu mor! Capul sarpelui l-am descoperit o poarta. Iar aceasta revelatie m-a facut sa gandesc cu voce tare: "intram?"