Pages

7.4.10

Despre lucruri (2)

O promisiune e o promisiune, indiferent ce, unde, cand, cum. Iar o promisiune e o promisiune mai ales pentru cine. Exista momente in care tacerea spune atat de multe incat o promisiune in plus nu ar face altceva decat sa ii anuleze farmecul, ca o lovitura de dalta in plus pe fata lui Moise sau un nor in Bal du moulin de la Galette al lui Renoir. Sau, de ce nu, un gand in plus atunci cand nu se impune. Momentele astea sunt magice, nimic nu le poate egala! Posibilitatea de a te intelege cu o persoana fara cuvinte e atat de mica incat atunci cand se intampla, instinctul spune ca asa ceva nu se poate, iar tendinta involuntara care acapareaza gand, muschi, vointa, e aceea de a o da in bara. Si totusi... totusi, atunci cand magia se intampla, cand se desfasoara inaintea ochilor, inaintea tuturor simturilor si cand reusesc sa ma opresc pentru a o savura e fantastic! Fantastic, iti spun! E primul foc de artificii care a luminat cerul, e prima frunza dupa o iarna de 5 luni, e primul zambet, e intaia oara cand am constientizat albastrul cerului si galbenul soarelui; sunt toate astea la un loc si mult mai mult, e totul nascut din nimic concret. 
Si atunci de ce iti vorbesc despre promisiuni? E foarte simplu: pentru ca promisiunea o faci, in primul rand, in fata ta. Iar respectul pe care ti-l arati tie e direct proportional cu acela pe care il poti oferi altor persoane. O promisiune ma ajuta sa cresc, orice promisiune, cu atat mai mult cu cat nu promit niciodata ceva ce stiu prea bine ca nu pot sau nu vreau sa transform in finalitate. Ma ajuta sa cresc pentru ca imi canalizez energia in a transforma promisiunea in certitudine, posibilitatea in stare de fapt. Si nu doar atat. Pentru ca in timp ce fac asta, incerc sa nu pierd din vedere drumul pana acolo, sa nu ma izolez in ganduri si actiuni, sa raman in pozitia in care ma pot bucura de ceea ce mi se intampla. Energia pe care o promisiune mi-o poate oferi este atat de mare, atat de intensa, atat de calma si zambitoare, in acelasi timp. Promisiunea transfigureaza spirit, minte, corp, atitudine. Toate astea pe plan personal! 
Exterior, promisiunea e o dovada de atentie, de implicare, e o dovada a faptului ca imi pasa, ca vreau sa fac bine, ca sunt om. Iar eu mi-am promis ca voi ramane un om!




2 comments:

  1. Vei avea un drum sinuos în sarcina ce ţi-ai propus-o.

    ReplyDelete
  2. Ma bazez pe asta. Cu cat drumul va fi mai plin de incercari, cu atat voi sta eu mai drept pentru a le depasi.
    Dans cu zambetul pe buze admirand peisajul; cam asa imi doresc sa fie ceea ce urmeaza :D

    ReplyDelete