care tine de improvizatie

Cafeteca Jazz Weekend

2011-06-27T13:08:00.000+03:00

24 iunie 2011 - o zi care, in afara de nerabdarea mea caracteristica inaintea unui eveniment mult asteptat si dorit, nu anunta nimic special. Centrul Cultural Reduta, o cladire ce are atat de multe de oferit - trebuie doar sa ii treci pragul - imi pregatea o noua surpriza. Emotii, sampanie, lume pregatita sa se bucure de o seara de jazz gandita foarte frumos de niste oameni cel putin la fel de frumosi. Un cocktail ce se prezenta numai bun de savurat pe indelete.

Orele 20:00 trecute. O voce extrem de placuta anunta deschiderea oficiala a "Cafeteca Jazz Weekend" si invita pe scena doua nume necunoscute mie - rusine! - la momentul respectiv.

In acea alta lume, magica, unde toti ochii priveau lacomi, linistite, asteptandu-si destinul - mai degraba implinirea lui - tronau doua chitari si un saxofon.

Incepe nebunia emotionala pe acordurile celor doi domni respecatbili care au avut grija sa ne transporte inclusiv prin Peru cu ajutorul instrumentului format din copite de lama. Saxofonul - uneori gutural, alteori suav - al lui Iordache alaturi de chitarele lui Romanescu au creat o pictura impresionista cu ajutorul unor pensule foarte ciudate ce pictau cu sunete. Oare in ce taram necunoscut pana atunci am intrat?

25 iunie 2011 - avand experienta serii trecute proaspata in minte si - mai mult - in suflet, ma indrept grabit spre acelasi Centru Cultural Reduta cumva ofticat ca nu pot impinge autobuzul sa mearga mai repede.

Din nou orele 20:00 trecute. Aceeasi voce extrem de placuta anunta o noua seara minunata de jazz, de data asta unplugged. Un vibrafon (Anastasiu), un acordeon (Mihalache) si un contrabas (Acker) simultan pe scena, unplugged, ca in sufragerie. A fost formidabil, o calatorie pe care o recomand mai aprig decat o lectura obligatorie de catre un profesor de limba romana unui elev ce pregateste bacalaureatul.

Asa a fost:

liquid music invades our beloved privacy

dearly beloved, we have gathered here tonight

to celebrate the magic union of teardrops with

sound-drops

we all had a secret hope that a magical door will open

and lead us to the forgotten realm of synasthesia

and, yet, leaded by our practical knowledge, we doubt

it will happen

but here we are! lost in a sea of music, on the Freedom Arch

where we could bring a pair of souls: ours and our-as-we-whished-it

who knows where the current will take us, maybe Paris,

maybe South America, maybe across the Equator

and, eventually leave us stranded of the shores of our own

perception, naked but full of emotions, tired but rich!

we will each resurrect as a new count of Monte Cristo

only set on discovering and not on revenge!

26 iunie 2011 - deja stacheta pentru ultima seara de festival era mult ridicata. Si cand zic mult inseamna cam pana la plafonul de nori ce bantuia Brasovul de vreo doua zile - culmea!

Orele 20:00 trecute. Vocea extrem de placuta era deja asteptata atat pentru timbrul ei cat si pentru ceea ce urma sa anunte: saxofon - Neumann, percutie - Scurtu, bas - Acker. Ei bine, acesti trei domni la fel de respectabili precum cei trei din seara trecuta si ceilalti doi de vineri s-au achitat cu varf si indesat de datoria lor - morala - de a depasi stacheta. A fost ceva fantastic de frumos!

Pauza

Orele… nici nu mai stiu, nu ca ar avea importanta.

Percutie, Bas, Acordeon, Percutie - din nou - Saxofon, Saxofon - din nou! - si Voce…

Oricat as incerca sa descriu avalansa de emotii care m-a cuprins o data cu prima lovitura de bat in membrana tobei tot handicapat as ramane. "Verbally challenged" ar spune un american corect si nu ar fi deloc departe de adevar. Un Jam Session care nu se compara cu nimic din ceea ce am ascultat pana acum. Poate datorita multitudinii de instrumente combinate cu vocea care ma faceau sa trec de la unul la altul atat de simplu si de firesc! Poate datorita faptului ca eram deja "incalzit" de prestatia de mai devreme. Poate datorita faptului ca era ultima seara a festivalului. Sau poate datorita tuturor acestor factori combinati si inmultiti cu o suta… de mii!

Singurul lucru pe care am putut sa-l fac la final a fost sa raman rezemat de scaun, in picioare - dupa aplauzele pe care mi-as fi dorit sa nu le mai inchei - si sa privesc cum se goleste sala… apoi cum apar, unul cate unul, omuletii aceia parca facuti din alt aluat decat un muritor de rand si isi strang, plini de respect, instrumentele care le-au tinut de frig si foame si sete si somn in atatea ocazii!

Nascut din ideea de a prezenta publicului un weekend de jazz, evenimentul tocmai incheiat ma va face sa-mi port cu mare bucurie tricoul pe care il voi achizitiona cat de curand din Cafeteca!

A! si inca un lucru… ma face sa-l astept pe urmatorul care nu se va intampla luna viitoare asa cum mi-as fi dorit...

Particularitate

2011-04-19T03:15:00.000+03:00

Nu ti-am spus niciodata ca

reprezinti un sistem

solar ce se intinde pana

dincolo de perceptia mea

asupra orizontului?

Nu ti-am spus niciodata ca

atractia ta gravitationala

cauzeaza inele?

Nu ti-am spus niciodata ca

nasti turbulente si furtuni

emotionale ca Marea Pata

Rosie?

Nu ti-am spus niciodata ca

limitele nu ti-au fost descoperite,

ca sunt doar banuite, cumva

gresit calculate?...

Ei bine, atunci nu ai decat

sa descoperi!

Repercutare

2011-04-16T13:00:00.004+03:00

deziluzia iluziei propriei persoane,

am descoperit,

este un sentiment eliberator.

imi permite, acum, o reconstructie

reala, bazata pe fapte.

nu te bucuri? doar de-atata

timp imi spui ceea ce eu

refuzam, cu atata credinta,

sa admit!

Mitul a murit! traiasca Mitul!

Metamorfoza

2011-04-16T11:54:00.000+03:00

Daca moartea citeste ziarul,

intra si iese din carciuma,

vine si pleaca dupa bunul sau

plac,

de ce n-ar putea sa-si schimbe si

locul de munca?

Oare in ce s-ar mai transforma

atunci,

acea frica irationala de camionul

Frutti Fresh?

lui Gregor Samsa

Recital

2011-04-16T11:48:00.004+03:00

perdea de fum ascunzand ferestre

prin piele

degete nebune in cautare

adevarului tactil

furtuni emotionale

suflete mutate dincolo de geamul

epidermal

pierdute fara speranta inca dinainte

de a capata forma

taceri gemande

ne vrem cu totii marco polo

sau cristos

martirii ideilor creatoare de nou

fara efort

muzica ascute sulita ce strapunge

inima...

prin coaste

Drumul pierzaniei

2011-03-28T01:39:00.000+03:00

caut ceva ce m-a gasit deja!

singurul loc in care ma mai

regasesc e oglinda din hol

mereu

numai inainte sa plec

de ce oare?

"a fost vreodata altfel?" ma

intreaba omul din spatele reflexiei.

de fiecare data cand plec las

o bucata din mine undeva

pe drum.

un hansel modern ce nu

vrea sa uite drumul spre

straini, spre strainatatile

deformate de

inchipuire.

la intoarcere, in bolul

cu maruntis, mai arunc o idee,

o emotie, o bucata

gasita undeva pe jos...

ca o pietricica alba...

Melanj Oranj

2011-03-24T01:43:00.000+02:00

Melanj Oranj

Pitici cu tarnacoape sapa adanc

in cautarea diamantelor

imaginate.

Inregistrari mute ale unor

trairi incerte sau cel putin

neindestulator analizate.

Idei arzand!

Daca am stii de ce ne-am adunat

aici am putea naste zeii zilei

de maine!

Caini cu covrigi in coada,

Cai verzi pe pereti,

Voda-n loboda,

Sfantu'-asteapta

Eu, intr-un colt...

Imbracat in Oranj.

Inchipuind un Melanj.

Reverie

2011-03-16T02:39:00.000+02:00

Rup, mestec si inghit...

farame de timp ce-si pierd valoarea

de la mana pana la gura - cum

imi ziceai ca uit.

Poate daca mananc tot ma

fac mare - un Chronos modern -

si atunci sa vezi distractie!

"Ne vedem azi?

N-am timp...

Normal, e la mine tot!"

sau, de ce nu:

"Vezi ca intarzi...

Lasa ca am eu grija sa ajungi

la timp!" - asta cand sunt in

toane bune. Si cum o sa am

timp si sa n-am timp, daca

vreau, cel mai probabil

voi fi mereu in toane bune.

"Dar pana atunci nu uita sa

pui apa la flori" - mi-ai zis

de undeva de departe, unde nici

internetul nu ajunge ca aici.

Postdata por la muerte - Oda para Garcia Lorca

2010-11-25T11:11:00.001+02:00

traducere de Vasile Netejoru

¡todas las palavras que se quedaron indecible!

¡todas que se quedaron inescritas!

...¡mejor no, escritas con sangre,

con dedos lobos sobre el trajecto

absurdo!

¡escritas con el odio neinteligible de los

que se dejarun pensar!

¡escritas con incompetencia y reconosimiento

de pasion!

¡escritas con fusiles en vez de lapices!

¡escritas negar la muerte

en los campos llenas de violetas... que nombre idiota para

un flor testigo la muerte del genio... de

Granada!

¡escritas en lluvia, escritas en verano o en otuño,

escritas por las estrellas y por los arboles, escritas

por silencio y quitaras, escritas profundo

y contra la muerte;

en harlem, en baros, en tavernas llenas de

esperansas, o sea en el camino!

¡escritas prologo por la Muerte!

¡escritas

con cognac y aqua sala, escritas con luna llena y gitanos,

escritas con el penel y con camara,

escritas con deseos y sueños; escritas en España!

...todas...

Postfata la moarte - Oda lui Garcia Lorca

2010-11-16T15:33:00.000+02:00

toate cuvintele ramase nespuse!

toate randurile ramase nescrise!

…adica nu, scrise cu sange,

scrise cu degete tampite pe tragaciul

absurd!

scrise cu ura neinteleasa a celor care

se lasa ganditi!

scrise cu incompetenta recunoasterii

pasiunii!

scrise cu pusti in loc de stilouri!

scrise cu refuzul de a muri

in campurile cu toporasi… ce nume idiot pentru

o floare martora la moartea geniului… ale

granadei!

scrise pe ploaie, scrise vara sau toamna,

scrise pentru stele si arbori, scrise

pentru liniste si ghitari, scrise profund

si in ciuda mortii;

fie in harlem, fie in baruri si carciumi pline de

sperante, fie in drum!

scrise prefata la Moarte!

scrise

cu cognac si mare, scrise cu luna plina si tigani,

scrise cu pensula si aparatul de filmat,

scrise cu dorinte si vise; scrise in spania!

…toate…

Patetic

2010-09-21T00:09:00.000+03:00

usi se inchid

usi se deschid

copiii trec prin geamuri sparte

fara a le pasa prea mult de rani

iar eu am nevoie de o usa?

Mirage

2010-09-19T14:36:00.001+03:00

i love my girl,

brave and delicate like the sound of thunder;

and she loves me, the wild child,

born out of beauty and raised in uncertainty.

we roam the streets like no other

in search of fragile things to save.

we give!

and this will tear us apart.

one day we'll give too much…

and our naivety will become

our curse.

we'll drift away,

loving and hating each other,

unable to do a damn thing about it.

tell me, my sweet child,

in the morning, when you shake your dreams

out of your golden hair

and

imagine the perfect life unable to step into

reality,

what do you see?

is it a color? is it a face? is it desire?

or do you blindly look into the future and

only feel?

let's build pyramids in honor of our existence!

everything is simple! oh, so simple that becomes

incomprehensible…

Vise lunatice

2010-09-10T01:22:00.001+03:00

Soaptele nasc emotii intense

ca tropotul cailor salbatici.

Nu te ascunde, iubito!

Paseste alaturi, descopera

aventura virgina a noptii

nebune.

Ritualul incepe.

Eu imi sacrific vedere pe

altarul cuvintelor nerostite;

tu iti sacrifici frumusetea?

Fara atingere am fi bucati de lemn

asa ca inchide ochii

si fii pentru mine ceea ce niciun

ochi nu te-ar putea vedea vreodata!

Striveste lumina cu pasii tai

neastamparati.

Intreg Universul e gelos pe mine,

pentru ceea ce degetele vad,

pielea simte si mintea creaza;

sa-l facem sa-si intoarca privirea

de la noi, sa ne uite

in coltul sau cel mai intunecat

si rece, departe de forte,

energii si timp!

Intr-o uitare desavarsita

de sentimentul pur.

Vino pe cararea catre Luna!

Despre lucruri (3): A fi

2010-09-10T01:10:00.002+03:00

Niciun alt lucru pe lumea asta nu ma uimeste mai mult decat viata. Atatea variabile, necunoscute, piedici, improbabilitati si, totusi, viata se intampla. Si ce frumos se intampla!

Flori, copaci, animale, microorganisme... Si printre toate minunatiile astea sboara inca ceva, poate si mai incredibil: gandul. Nu e destul ca viata existasi o face cu atata gratie, a trebuit sa nasca inca ceva. Unda aceasta instabila, lipsita de orice logica organica, dar atat de puternica. Cum? De ce? Cu ce scop?

Un punct negru de pe cer s-a descoperit ca ascunde 10.000 de galaxi. Intre ele sigur mai exista alte puncte negre. Pana unde? Daca exista, intr-adevar, o margine, ce e dupa ea? Si cum as putea eu intelege infinitul daca nu pot cuprinde 100 din cele 10.000 de galaxi dintr-un amarat de punct negru dincolo de cer?

Ma cuprinde o moleseala grea de fiecare data cand imi las gandul sa sboare atat de departe. De parca as fi pe esafod in asteptarea executiei cu o ultima dorinta in gand: Vreau sa traiesc! Devin mic, atat de mic incat orice miscare este imposibil de realizat din punct de vedere mecanic. Sunt doar gand. Sunt doar distanta. Sunt doar Mult si Mare.

Vreau sa celebrez viata iar viata e miscare. Viata este un motan lingusitor care se face covrig in bratele mele; e vant si frunze fosnind; e ploaie. Viata e reprezentata de piepturile celor doi oameni care dorm in camera alaturata.

Colectia Video-audioteca de aur (14)

2010-09-10T00:45:00.003+03:00

Dupa cum ii place sa se arunce in gura balaurului in cautarea senzatiilor, ar vrea sa poata face asta si in ceea ce priveste sentimentele. Cum, insa, un echilibru trebuie sa existe in toate, acel "ori, ori" perpetuu din viata de zi cu zi nu se regaseste si in lucrurile importante. In ce masura e de bine sau de rau... inca nu a concluzionat.

Valuri de ceata nascute din cine stie ce vagauna, undeva, acolo sus, imi intuneca privirea si incretesc fruntea scaldata in incertitudini prefabricate. Par inspaimantatoare precum siguranta calaului convins ca scapa lumea de un rau. O data cu venirea serii, insa, aura aceea malefica incepe sa primeasca o nuanta de mister. Mistica e noaptea si mistici sunt copiii ei. Si misterioase sunt caile prin care senzatiile ajung la ei.
Un cer incert, promisiunea unui munte, o noua zi. Iata ce ascunde pacla murdara.

Preview

2010-08-28T22:50:00.000+03:00

Univers

2010-08-27T23:45:00.000+03:00

Like paper doves in flight

2010-08-27T13:14:00.000+03:00

Culori, incotro?

2010-08-27T00:14:00.000+03:00

Havuz

2010-08-24T23:49:00.000+03:00

Colectia Video-audioteca de aur (13)

2010-08-24T01:00:00.000+03:00

de atatea ori am fost aproape, aproape acolo… aproape gata… incat ma intreb daca nu cumva aproape de fiecare data am fost aproape de a fi… aproape eu. un lucru e sigur, insa; toata apropierea asta a reusit sa ma aduca mai aproape!

Eyes in the sky

2010-08-23T20:30:00.005+03:00

Buburuza

2010-08-22T11:38:00.001+03:00

Viziune

2010-08-22T00:28:00.000+03:00

Piata!

2010-08-21T21:08:00.002+03:00

Raspunsuri ludice

2010-08-21T02:24:00.000+03:00

daca emotiile vin si pleaca
ce ramane doar al meu?

daca apa trece si pietrele raman
cum se face ca eu nu sunt una?

daca si treaz visez de ce
incerc sa-mi imaginez realitatea?

daca trec dintr-un joc in altul de ce
se schimba si regulile?

daca in esenta totul e simplu
de ce nu poate fi si sincer?

daca tot merg pentru a ajunge
unde s-a pierdut drumul pe care pasesc?

daca ma afund in paradox inseamna
ca nu voi putea alege o tabara?

Colectia Video-audioteca de aur (12)

2010-08-05T02:16:00.001+03:00

lucrurile nu sunt atat de importante precum oamenii care ni le ofera. oricat de dureroasa poate fi pierderea unui lucru primit de la o persoana foarte draga, pierderea persoanei respective este infinit mai dureroasa. infinit mai plina de insemnatate, infinit mai acuta.
creed ca tocmai de-asta prefer sa primesc "bucati" din oameni decat lucruri de la omani. sa le simt, reala, palpabila, emotia! pentru a ma putea bucura de aceeasi emotie reala si palpabila din mine.

Colectia Video-audioteca de aur (11)

2010-07-05T18:39:00.000+03:00

Portret

2010-06-19T00:08:00.000+03:00

vara incepe de cu seara,
vara incepe cand luminile se sting
si visele isi incep sborul de liliac,
vara incepe cand lumanarile cerului
palpaie pe muzica de pian.

vara e rosie si portocalie
vara e galbena si verde,
vara e gri si albastra.

vara e polen in nas,
vara e cercei din cirese,
vara e pepene ca zaharul - dar mai bun -
vara e apa sarata.

valuri de vara se opresc in golful
sufletului meu unde pescarusii
isi construiesc cuiburi pe case rogvaiv

vara e explozie!

Collage no.2

2010-06-18T13:58:00.000+03:00

Live life on the fast lane, baby!
Error... Does not compute...
How to create life out of nothingness?
This doesn't make sense
Take a walk on the wild side
It's almost Friday, I could be in love
And why not?
Ever seen an asteroid?
The italian espresso experience
Hold the ice, please
Remember Alan? The one with the psychedelic breakfast
Money makes the world go around
I heard from a very reliable source that you like to dance!
End of thought process...
This starts off kind of quiet
Lost in a Roman, wilderness of pain
Will we live enough to see the end of it?
All the children are insane
It comes out of the swamps, narrow and hard to master
Thank you!
Words dissemble, words be quick, words resemble walking sticks
Need you help!
This is the end of it fella!
You know my name, not my story...

Collage

2010-06-17T21:02:00.000+03:00

I can't take my eyes off of you
Love hides in the strangest places
Let's reinvent the god and all the myths of the ages
Cats are amazing animals and humans aren't
Feeling doesn't make you happy,
Thinking doesn't make you happy,
Observing doesn't make you happy,
Acting might.
Feel free to roam the streets,
Free feeling to everybody!
Words got me the wounds and will get me well.If you believe it...
Smoking kills if you don't get the Lucky Strike.
I'm hearing voices that I long to hear. I want them for myself and get them not for me.
The boat that rocked
Music inflames temperament
Smiles to the world from the fountain of youth.
Champagne Supernova
Will you die for me?
I want you to set me free!
This is a classical, should we call it Beethoven?
Diamonds are a girls best friends and feelings aren't
Should we take the long way around?
You know, Toto, I think we're a bit lost
All the king's horses and all the king's men could never glue this heart back again
Writing is the next best thing
Aren't we supposed to be someplace else, in another time?
I refuse to have a battle of wits with an unarmed person
In the long run, I got tired
Whatever you do, make it meaningful
Never let the stars go blind on me, again
Shaken, not stirred
Are we there yet?
This is the end

Copil salbatic!

2010-06-07T00:31:00.001+03:00

iti aduci aminte cand eram in Africa
si nu ne temeam decat de animalele
salbatice?
cand propria noastra "salbaticiune"
era drumul spre civilizatie?
cand priveam de pe culmi
intrebandu-ne ce se ascunde dupa
urmatotul val?
cand, entuziasmati, asteptam sa aruncam
cu pietre iar un tip, usor antipatic,
a strigat: "sa arunce primul acela fara
greseala!"?
cand eram pe Pinta, tu pe catarg
strigand: "pamant, pamant!",
eu cu privirea pierduta, usor
ofticat?
iti amintesti cand strigam cele trei
cuvinte magice: "libertate, egalitate,
fraternitate!"?
cand i-am raspuns comandantului
ca poate sa-si ia razboiul si sa si-l
indese-n…?

as vrea ca maine sa te intreb daca
iti aduci aminte de ziua de ieri.
dar zilele nu mai au demult insemnatate.

tu ma privesti prin cele doua
caleidoscoape antice.

"iti ador zambetul!"

Nedumerire

2010-06-05T00:01:00.000+03:00

Nu stii de ce mi-am imaginat
ca ai putea functiona altfel?
Pentru ca zambesti frumos si
ochii tai nu au o cautatura
ciudata?
Sau pentru felul in care iti
porti parul cu atata grija
de parca l-ai picta in fiecare
dimineata?
Sa fie strambaturile tale
in care imi imaginez copii
nenascuti?
Poate logica ta lipsita
de orice fel de
logica?

Sunt momentele in care ma
scoti din sarite; atunci cand
logica mea oricat de bine
intemeiata se darama de parca
n-ar fi fost de la un cuvant.
Si nici macar atat. De
multe ori o privire e
de-ajuns.

De-asta mi-am imaginat
ca, poate, tu functionezi
altfel.

Ganduri?

2010-05-29T01:30:00.002+03:00

post-it-uri colorate
in rosu pentru iubire
in oranj pentru dorinta
in galben pentru liniste
in verde pentru siguranta
in albastru pentru visare
in indigo pentru cerneala cursa de secole
in violet pentru floarea de liliac

curcubeul meu de sentimente nu are nevoie
de ploaie sa rasara

dar cu siguranta il ajuta

Scurta istorie a unei vieti

2010-05-23T00:10:00.001+03:00

visam impreuna iluzii separate;
tu cu fata in jos, mirosind perna galbena,
eu pe jumatate ridicat, cu capul intr-o parte,
privirea intoarsa spre tine, spre locul
in care esti absenta.

ne trezim impreuna in locuri separate
de zile, de distante, de ganduri
si iluzii. eu pun de cafea, deschid o carte,
tu cu greu gasesti loc printre haine
si alte farduri.

traim separat aceeasi viata
in care visam, dormim,
ne trezim, bem cafeaua, mergem la piata
cu linistea unui fenomen ciudat:
acela ca ne iubim.

Un nou capitol intai

2010-05-10T23:27:00.001+03:00

E tanar. Putin prea tanar pentru hainele sale. Poate putin prea tanar pentru mimica si gesturile cu care isi insoteste fiecare povestire. Cu siguranta mult prea tanar pentru ochii aceia sticlosi, blanzi in care daca privesti atent vezi toate locurile si toate fetele ce se ascund in imaginatia lui. Sprijineste o banca, picior peste picior, manjit de culoare. De galben in par si de verde pe maini.
- E foarte ciudat cum a reusit sa nu pastreze acea culoare pe maini... De parca ar fi pictat cu parul. Si ce galben!
Nu ma pot abtine sa nu il fixez cu privirea in timp ce pasii ma indrepta fix catre sala de teatru. Ma vede si stiu ca ma vede. Asa cum stiu ca vede tot ce se intampla in jurul lui desi privirea ii e tinuta in loc de o piatra. Pare sculptat. Si as fi fost convins ca e doar o plasmuire a imaginatiei daca nu si-ar fi concentrat intreaga viata in buzele care zambesc si in sprancenele negre.
Am trecut.
- Inca un personaj de roman ramas in anonimat.
Daca l-as fi descris probabil ca asa as fi facut-o: putin prea tanar pentru haine, pentru mimica si gesturi si cu siguranta prea tanar pentru ochii pe care ii poarta cu atata mandrie. Pantaloni negri de in, o camasa caramzie cu nasturi albi, usor larga, in ton cu parul excesiv de negru majit de un galben uluitor de natural. Romanul nu-l voi scrie. Asa ca el ramane un pictor ce face contrast cu ceea ce-l inconjoara, pus acolo inadins pentru a trezi emotii celor care au timp sa il observe.
Ma indepartez in razele soarelui de aprilie, zambind fetelor frumoase cu care ma intersectez. Cateva imi zambesc inapoi, multe se sperie, altele imi accepta zambetul ca pe o alta palarie in vitrina unui palarier.
Iata si teatrul! Mare si demodat.
- Sa traiti!
- Baietii n-au ajuns inca...
- Multumesc, ii astept afara.
Ies si imi aprind o tigara.

De 4 ori 26 de motive sa fie asa!

2010-04-26T04:26:00.033+03:00

Nothing's worse than seeing you worse than me
And nothing hurts like seeing you hurt like me
The consequence is less than the happiness you bring to me
There's more to give than what you take from me

Believe in the things that you know
Believe in the things that you know

Eu vad flori, ochi, buze, dar nu vad morminte.
Eu strivesc corola de minuni a lumii pentru ca vreau sa vad doar
Frumos!

Eu cred in ceea ce stiu si stiu ceea ce simt,
eu ma ascund dupa cuvinte
carora le ofer misiunea cea mai ingrata:
sa ma prezinte viu, sincer, aici!

Curiozitate

2010-04-19T23:47:00.000+03:00

I: Ce reprezinta scena pentru tine?

R: Scena! Locul acela unde oamenii nu mor niciodata. Unde chiar daca moartea intervine este una de carton, prefabricata, care nu a facut rau si nici nu va face vreodata. Acolo moartea este un musafir poftit, asteptat, care nu poate folosi elementul surpriza in vederea vreunui atac rau intenţionat. Pe scena exista mereu protectie impotriva mortii. Se poate schimba textul iar moartea sa devina o plecare catre cine stie ce tara cu parfum de cacao sau in cautarea vreunui diamant ori a linistii mult visate. Se poate amana moartea pana la punctul in care iese din peisaj devenind inutila si atunci se revine la viata. Pe scena moartea nu serveate niciodata unui scop malefic. Ea apare doar pentru a sustine ceva atat de pur, atat de luminos si frumos cum este iubirea, de exemplu, sau prietenia ori devotamentul. In niciun loc moartea nu a fost mai putin moarte decat pe scena. In niciun loc moartea nu a intruchipat mai multe sentimente exceptionale decat pe scena. Si, totusi, scena nu este cu nimic diferita de locul de unde spectatorul o priveste captivat si inmarmurit. Din momentul in care spectatorul a pasit dincolo de pragul templului unde se desfasoara spectacolul teatral intrand din nou in "viata", el nu a facut decat sa schimbe decorul si sa paseasca el insusi pe o scena mult mai mare. Iar diferentele intre o scena si cealalta nu exista. Ambele au aparut pentru a servi aceluiasi scop, frumosul, exceptionalul, adevarul, iubirea! Ne place sa jucam in aceeasi masura in care ne face placere sa ii privim pe altii cum (se) joaca. Ne lipseste, insa, curajul de a ne si darui jocului incercand sa ne ascundem dupa fel de fel de motive la fel de prefabricate precum moartea. Curajul de a trai simtind si de a simti viata.

Despre lucruri (2)

2010-04-07T02:01:00.001+03:00

O promisiune e o promisiune, indiferent ce, unde, cand, cum. Iar o promisiune e o promisiune mai ales pentru cine. Exista momente in care tacerea spune atat de multe incat o promisiune in plus nu ar face altceva decat sa ii anuleze farmecul, ca o lovitura de dalta in plus pe fata lui Moise sau un nor in Bal du moulin de la Galette al lui Renoir. Sau, de ce nu, un gand in plus atunci cand nu se impune. Momentele astea sunt magice, nimic nu le poate egala! Posibilitatea de a te intelege cu o persoana fara cuvinte e atat de mica incat atunci cand se intampla, instinctul spune ca asa ceva nu se poate, iar tendinta involuntara care acapareaza gand, muschi, vointa, e aceea de a o da in bara. Si totusi... totusi, atunci cand magia se intampla, cand se desfasoara inaintea ochilor, inaintea tuturor simturilor si cand reusesc sa ma opresc pentru a o savura e fantastic! Fantastic, iti spun! E primul foc de artificii care a luminat cerul, e prima frunza dupa o iarna de 5 luni, e primul zambet, e intaia oara cand am constientizat albastrul cerului si galbenul soarelui; sunt toate astea la un loc si mult mai mult, e totul nascut din nimic concret.
Si atunci de ce iti vorbesc despre promisiuni? E foarte simplu: pentru ca promisiunea o faci, in primul rand, in fata ta. Iar respectul pe care ti-l arati tie e direct proportional cu acela pe care il poti oferi altor persoane. O promisiune ma ajuta sa cresc, orice promisiune, cu atat mai mult cu cat nu promit niciodata ceva ce stiu prea bine ca nu pot sau nu vreau sa transform in finalitate. Ma ajuta sa cresc pentru ca imi canalizez energia in a transforma promisiunea in certitudine, posibilitatea in stare de fapt. Si nu doar atat. Pentru ca in timp ce fac asta, incerc sa nu pierd din vedere drumul pana acolo, sa nu ma izolez in ganduri si actiuni, sa raman in pozitia in care ma pot bucura de ceea ce mi se intampla. Energia pe care o promisiune mi-o poate oferi este atat de mare, atat de intensa, atat de calma si zambitoare, in acelasi timp. Promisiunea transfigureaza spirit, minte, corp, atitudine. Toate astea pe plan personal!
Exterior, promisiunea e o dovada de atentie, de implicare, e o dovada a faptului ca imi pasa, ca vreau sa fac bine, ca sunt om. Iar eu mi-am promis ca voi ramane un om!

Gandul sunt eu (4)

2010-04-06T01:11:00.001+03:00

anhata/ dorinta/ gand si scop

motto: Until thought is linked with purpose there is no intelligent accomplishment

o fac gandind
o fac simtind
o fac aspirand
o fac visand dintotdeauna

cu cat merg mai departe
cu atat o fac mai linistit
mai viu si mai atent

cel mai important e sa continui sa
o fac zambind

Primavara sub nori

2010-03-28T21:05:00.001+03:00

Un drum descoperit, serpuitor, care te invita la emotii puternice, indiferent de ora ce te prinde sub el. Dimineata trezeste visele nu demult adormite, la pranz scoala pofta de tihna iar seara, ei bine, seara pasiuni nebanuite iau nastere sub indrumarea lui mai mult simtita decat stiuta. Drumul, insa, mai avea o fata, una ascunsa ce iesea la iveala doar cand giulgiul norilor se cobora asupra lui. Era o fata de curva obosita, plictisita de prea mult dezmat, de prea plin si prea mult exces. Cearcane mari insoteau ochiul-soare, linia buzelor, atat de minunata in zilele senine cand cerul si pamantul se impleteau in zambet, devenea un izvor de lehamite, de napasare odioasa in fata sortii. Si peste toate astea, atunci, necontenit, loveau diabolice picaturi chinezesti ce invitau la pacat. Ce preot ar fi putut sa ii ofere in acele clipe iertarea divina?
Fideli promisiunii inselatoare "drumul excesului duce la palatul cunoasterii" masina noastra alerga frenetic, mai mult beata decat curajoasa, catre burta bestiei. Cautam mijlocul furtunii atat de absorbiti incat nici nu ne-a pasat cand am ramas singurul punct de culoare pe pielea cenusie a sarpelui de sub noi.
- Bai baieti, lasati-o dracului de treaba! Tot mergem spre incertitudine, macar sa o facem cu zambetul pe buze! Atunci cele mai frumoase fete de pe cele mai frumoase plaje ale celei mai frumoase tari au aparut, mai mult indecente decat oricum alt fel, in imaginatia fiecaruia. Singurele lucruri care le insoteau erau culorile vii si neastamparate ale lui Renoir.
Portile perceptiei mi s-au deschis si totul mi-a aparut asa cum este, infinit. Infinit in posibilitati, infinit in culoare, infinit in vis si imaginatie.
Am oprit. Dealurile ne zambeau din nou. Crepusculul visiniu desfasura fiecaruia dintre noi visele inaintea ochilor, in tihna certitudinii ca pasiunile nu mor! Capul sarpelui l-am descoperit o poarta. Iar aceasta revelatie m-a facut sa gandesc cu voce tare: "intram?"

Oglindiri

2010-03-22T23:10:00.002+02:00

Suntem o spirala de emotii, de experiente, de vise, de dorinte, de perseverenta, de ganduri, de sentimente, de adevar, de minciuni, de atentie, de creativitate, de implicare, de renuntare, de cuvinte, de necuvinte, de imagini, de senzatii, de miscari, de bunatate, de foarte, de prea, de timp, de mai mult, de ajunge, de inca, de mai vreau, de nesigurante, de certitudini, de cereri in casatorie, de refuzuri, de jocuri, de impresii, de incertitudini, de saruturi, de atingeri, de plimbari, de cadouri, de timiditate, de maimutareala, de neliniste, de bucurie, de dans, de muzica, de fotografii, de voci, de piele, de imbratisari, de priviri, de tonuri, de inflexiuni, de rece, de cald, de fluturi in stomac, de liniste, de rataciri, de basme, de dar, de pentru ca, de raspunsuri, de isterii, de sinucideri, de nemurire, de neconditionat, de neincetat, de transpiratie, de respiratie, de puls, de frumusete, de zambete, de tristeti, de regasiri, de tradari, de sinceritate, de libertati, de iubiri...

Colectia Video-audioteca de aur (10)

2010-03-22T00:09:00.003+02:00

8:16 secunde in care timpul s-a accelerat ca bataile inimii unui atlet de performanta.

Alte 8:16 secunde de muzica.

Apoi 8:16 secunde de miscare.

Urmate de 8:16 secunde de culoare.

Pentru ca, in final, sa existe alte 8:16 secunde de ochi beliti si uimire. Tot ce stiam despre miscare a fost regandit si reinventat.

Ritm!

2010-03-19T01:11:00.001+02:00

Cuba, taramul viselor!
Taramul viselor mele demult uitate,
locul unde balcoanele erau prea inalte
si bananele inca necoapte
cand ajungeau acasa stranse laolalta
intr-un mare ciorchine verzui.

Cuba, taramul visarii!
Taramul visarii mele ratacitoare,
locul unde apa e prea albastra
si prea verde si prea mica
si unde e cerul prea inalt iar
ploile prea infricosatoare.

Cuba, taramul visat!
Taramul unde se viseaza cele
mai frumoase vise,
locul unde culorile se amesteca
precum fumul trabucului proaspat rulat
si unde miroase mereu a mare
si a sare.
Iar toate femeile sunt frumoase
si toti barbatii stiu sa danseze.
Aici toata lumea canta iar ritmul
nu se opreste niciodata,
niciodata...

Ninsoare de martie

2010-03-17T04:26:00.002+02:00

Intotdeauna a avut harul de a se descurca in orice situatie, fara sa-si piarda capul. Si chiar cand i s-a intamplat asta, a facut-o cu atat de multa sinceritate si cu atat de multa atentie la detalii incat, indiferent cat de pierduta a fost, niciodata cu adevarat ratacita. Sunt convins ca, avand oameni potriviti langa ea va ajunge departe!
"Departe"... Nu mi-am ales prea bine destinatia.
"Bine"?... Nici bine nu pare a fi inspirat.
Si atunci cum rezum reusesc eu sa rezum o viata frumoasa intr-un cuvant? Pentru ca despre asta este vorba, despre o viata frumoasa. Fara complicatii, fara paranoia, fara a incerca sa te prezinti altfel decat existi.

Dumnezeule, cat de mult imi doresc sa o stiu fericita!

Colectia Video-audioteca de aur (9)

2010-03-17T02:06:00.001+02:00

La fel cum Morrison spunea "Love hides in the strangest places", tot asa si inspiratia vine din cele mai neasteptate locuri si in cele mai neasteptate momente.

Rotocoale de fum. Spirale vesele catre nimic venite din ceva cu totul neasteptat. Ganduri colorate pe fundal alb care nu e foaie, nu e carton, nu e tabla. Flori inghetate imi zambesc zambetul lor nenascut intr-o frenezie de imagini. Ar fi trebuit sa ma fac regizor, in schimb am ales chinul menestrelului. Am ales sa creez imagini, nu sa le reproduc. Iar pana voi ajunge sa scriu cu imagini voi calatori alaturi cu Ritmul si cu Drumul.

Colectia Video-audioteca de aur (8)

2010-03-15T14:37:00.001+02:00

Deschid fereastra si privesc dincolo de blocul din fata, dincolo de strada, dincolo de asfalt, beton, perdele, alte geamuri. privesc acolo unde nu ajunge nici gandul decat cu mare greutate. Ochii mei de pisica fac inconjurul pamantului in 80 de secunde.
Prin nori, alaturi de pasari, langa balene albastre, pe campiile din Masai Mara, privit de sute de ochi curiosi, la randul meu privind lacom tabloul multicolor, ma intorc in mine mai viu.

Colectia Video-audioteca de aur (7)

2010-03-14T23:00:00.001+02:00

Shinkansen.ver2 from daihei shibata on Vimeo.

ai simtit vreodata nevoia de a fi salvat avand constiinta faptului ca salvarea pe care o astepti nu e decat o iluzie? o alta Fata Morgana la fel de ispititoare, la fel de apetisanta, la fel de nerusinata.

Sinestezie

2010-03-14T19:08:00.001+02:00

Doua pseudoculori.
Doua rataciri.
Doua forme.
Doua existente.

Precum Adam si Eva, izgonite din raiul colorat
au ajuns sa se refugieze intr-o cutie
de lemn.
Si astfel au inchis-o.
Si astfel au desavarsit-o.
Si astfel au reusit cele-fara-de-culoare
sa nasca sunete.
Iar sunetele sa nasca imagini.
Iar imaginile sa nu fie
alb-negru.

Un nou inceput

2010-03-02T01:26:00.000+02:00

Vreau sa rad,
sa petrec,
sa ma plimb,
sa fug,
sa adorm,
sa ma trezesc peste 2 ani,
sa sbor,
sa fie vara,
sa bata vant cald si
sa il simt pe obraji,
sa vad marea,
sa stau drept si
sa fiu mandru ca sunt drept,
sa ma uit in zare si
sa fac ochii mici gandindu-ma
ca acolo e infinitul
ca acolo sunt toate posibilitatile si
ca stau pe zare

sfarsit

Gandul sunt eu (3)

2010-03-01T01:13:00.001+02:00

manipura/ manie/ efectele gandului asupra sanatii si a corpului

motto: The body is the servant of the mind

sa va spun despre durerea de inima
si pierderea echilibrului
ametit ratacind in nopti pierdute

ametit fizic si psihic
pierdut in ganduri fara sens
fara directie
si fara concluzie

prea ocupat facand nimic
pentru a face ceva

letargie nascuta din gand

Colectia Video-audioteca de aur (6) sau The Doors

2010-02-25T01:40:00.002+02:00

The Doors e libertate. Jim Morrison era liber. In starea lui naturala era liber. Si muzica si versurile si modul in care canta si despre ce canta, e pura libertate a simturilor si a mintii.
Si Densmore si Krieger si Manzarek si ei erau liberi, dar liberi asa ca noi, ca mine si ca tine. Erau liberi dar nu stiau exact daca sunt intr-adevar liberi sau ca pot fi intr-adevar liberi. Ca noi...
Iar atunci cand cantau impreuna deveneau toti liberi; "I'll always be word-man, better than a bird-man" dar pasarea cuvintelor sale sbura atat de sus si atat de mare era incat ii putea purta pe toti cei de fata...

Povestea ochilor

2010-02-25T01:36:00.000+02:00

doua perechi...
una de culoarea ierbii proaspete,
abia iesita din maroniul negricios al taranei
iar cealalta
indecisa.
sa fie frunza, sa fie lut, sa fie castana?

doua directii...
antitetice
una intoarsa spre fapta
cu toate consecintele ei
iar cealalta
cu fata la gand.
la fel de active, la fel de intense si sincere,
complementare

Gandul sunt eu (2)

2010-02-23T22:48:00.003+02:00

swadhisthana/ lacomie/ efectul gandului asupra cisrcumstantei

motto: A man's mind may be likened to a garden, which may be intelligently cultivated or allowed to run wild; but whether cultivated or neglected, it must, and will bring forth

uimit ma desfasor in fata portii inchise
eram nepregatit pentru aceasta priveliste
de o frumusete salbatica
promisiune a ceea ce se afla dincolo

poteca ce m-a adus aici
atat de ingusta
atat de lunga
parea sa aiba o viata a ei
imi vorbea
imi deschidea noi oportunitati
tocmai pentru a ma tine ocupat
si preocupat

de unde sa stiu eu ca bucuria de a ajunge
in locul acesta nu anula teama
de a gasi poarta inchisa

Gandul sunt eu (1)

2010-02-22T09:56:00.001+02:00

muladhara/ lene/ gand si caracter

motto: As a man thinketh in his heart, so is he

cu dalta in mana cioplesc necontenit
lovesc o piatra si fiecare lovitura
ma doare
o simt adanc in coaste o vad cum
intra in picior si il scurteaza sau
dimpotriva
cum imi lungeste gatul

undeva ascuns acolo
pierdut in esenta rocii
ma asteapta diamantul
verde ca iarba
albastru ca cerul
galben precum floarea soarelui
ce rade in valuri

de unde vine aceasta oglinda
in care ma vad tricolor

Duminica sunt eu!

2010-02-21T17:05:00.000+02:00

Duminica. Cine a zis ca duminicile sunt amortite? In afara de vremea care sta pe loc, suspendata undeva intre iarna si primavara, intre trecut si viitor, lucurile se desfasoara la fel de intens precum intr-o zi de miercuri sau de vineri. Imperii cad, stele explodeaza, iubiri se nasc, idei se nasc, idei sunt luate la misto, oamenii si rad si plang, oamenii si vin si pleaca, oamenii se pierd in peisaje, in orase, in jungla, oamenii evolueaza. Diminetile de duminica nu seamana niciodata intre ele; pranzurile de duminica sunt prilejuri de visare, de abandon; serile de duminica niciodata nu raman atarnate, niciodata nu merg inapoi, niciodata in lateral. Tot inainte, nici pe deasupra, nici pe dedesubt, nici paralele, doar simple si confundate cu sufletul. Si asa cum e sufletul, asa e ziua de duminica. Cred ca e cea mai sincera dintre toate zilele saptamanii.

Propun infiintarea celei de-a opta zile a saptamanii, ziua care sa nu fie nici sincera, nici intensa, nici prima, nici ultima. Ziua care sa fie.

(re)gasire

2010-02-19T04:26:00.007+02:00

In repetate randuri am primit semnale, mesaje, ochi cu care sa vad in viitor de parca, intr-adevar, trecutul, prezentul si viitorul se contopesc intr-o singura unitate. De parca Vishudda s-ar fi activat in toata splendoarea. Si de fiecare data mi-am dat seama de ceea ce am primit doar in momentul in care lucurile s-au si intamplat. Nici mai devreme, nici prea tarziu. Initial am crezut ca este vorba despre o confirmare. Confirmarea faptului ca sunt pe drumul cel bun, ca ceea ce am ales eu se confunda cu ceea ce era predefinit dar nu implicit. Apoi am inceput sa ma intreb. Sa analizez veridicitatea propriilor ganduri. Oare si concluziile se schimba o data cu evolutia noastra? Atunci totul era ca o bataie prieteneasca pe umar venita din partea creatorului de haos. Un fel de incurajare, un fel de "bravo, amice, ai ales bine, stiam ca pot avea incredere in tine!".
Ulterior mi-am dat seama ca nu exista nici bine, dar nici rau. Ca totul se cufunda intr-o atat de mare relativitate incat nici macar propriile adevaruri nu sunt la adapost. Intr-adevar concluziile se schimba o data cu evolutia personala. Si atunci, ce sa reprezinte toate aceste intrezariri, premonitii? Semnale, mesaje, ochii mei viitori care privesc lucrurile in timp ce se desfasoara, inainte de a se desfasura fizic?
Totusi, cum de reusesc sa fac diferenta intre vis si viitor? Cu ce organ nedescoperit inca trasez linia aceasta clara? Atat de clara incat o simt.

Am ales sa nu pastrez in constiinta aceste tablouri. Pentru ca nu aveam niciun motiv care sa ma indemne sa fac atfel. Pentru ca mi se pareau atat de neveromile (desi le simteam altfel) incat preferam sa le cred imposibile. Pentru ca speram sa fie doar vise, pentru ca incercam sa imi creez un alt drum, ocolitor. De unde sa stiu eu ca tocmai alegerile mele ma aduceau din ce in ce mai aproape de transpunerea tablourilor?

Iar acum ma (re)descopar ca participant activ in fiecare din acele tablouri. Fara exceptie, fara compromis. Reale si intense. Iar intensitatea lor este direct proportionala cu intensitatea sentimentelor mele. Intotdeauna sentimentele mi-au determinat actiunile. Intotdeauna am ales sa actionez in functie de ceea ce am simtit. Si voi continua sa fac acelasi lucru. Din nou fara exceptie, din nou fara compromis fata de sentiment.

Confruntare de idei

2010-02-19T02:19:00.006+02:00

Faima omoara spiritul
Nu, faima deschide posibilitati si atat. Spiritul nu moare de la ceva atat de imaterial cum e faima
Faima aduce lucruri materiale
Faima ofera credibilitate, iar mie imi lipseste
Poti sa fii faimos si sa nu ai credibilitate. Si oricum, nu iti lipseste cu desavarsire
Dupa cum ziceam faima deschide posibilitati, iar asta inseamna automat ca ofera posibilitatea de a declansa o explozie spontana de bunatate. Multumesc, dar nu simt asta
Explozie spontana de bunatate?
Da. E o manifestarea a spiritului care se confrunta direct si dintr-o data cu bunatatea. E o reactie in lant
Nu exista bunatate. Tot ce facem facem din egoism
Ce fel de egoism?
Exista mai multe feluri de egoism? Explica
Da. Exista acel egoism pe care il intalnim permanent in jurul nostru si care are o legatura directa cu societatea si "titlurile" pe care un om le primeste facand parte din societatea respectiva. Si exista un alt fel de egoism, personal, incastrat in propria persoana, ca pielea, ca venele si care nu are nicio legatura cu altceva sau altcineva decat cu propria persoana. Un egoism care se manifesta exclusiv in noi
Eu stiu un singur egoism, chiar daca se manifesta peste tot: tot ce facem e pentru propria persoana. Si gesturile care ni se par altruiste nasc in noi o doza de egoism. Ti se pare ca ajuti pe cineva, dar de fapt iti place modul in care te simti dupa ce ai ajutat persoana
E o pura reactie chimica ce are loc in organism
Egoism
Si asta ce inseamna, ca ar trebui sa nu mai facem nimic? Pentru a nu fi egoisti?
Tocmai, sa facem. Ca sa ne alimentam egoismul; dar sa-l recunoastem
Deci nu esti impotriva reactei spontane de bunatate cu conditia ca eu sa recunosc faptul ca vreau sa o determin din egoism?
Exact
Ma ajuti sa o determin?
Depinde daca va corespunde cu ceea ce vrea egoismul meu
Perfect! Daca intreprinzi o actiune impotriva a ceea ce iti dicteaza egoismul tau, cum se cheama?
Erata. Cum vrei sa determini explozia de bunatate?
Prin bunatate. Pe principiul + cu + da +
Asta depinde si de punctul de plecare al fiecaruia. Si de sistemul de referinta
Evident
Ca daca tu consideri punctul 0 ca punct de plecare, iar eu 100, atunci la mine + cu + nu va da + decat de la 101 incolo. Sau conteaza doar axa ta de referinta?
Conteaza directia, conteaza fluctuatiile. Sunt multe variabile, tocmai de-asta e asa frumos. Pentru ca oricand ceva poate fluctua atat de tare incat sa dea peste cap tot sistemul de referinta
Dar niciodata nu vei putea suprapune sistemele de referinta. Doar sa mergi la infinit si acolo oricum nu mai conteaza bunatatea
Nu vreau sa le suprapun, vreau doar sa le aduc intr-un punct in care sa fie tangentiale si in punctul respectiv sa apara, spontan, explozia de bunatate. Ca atunci cand lovesti doua pietre pentru scantei: sunt diferite, separate, dar momentul in care se ating declanseaza ceva
Vrei sa translatezi o infinitate de puncte de referinta?
Vreau sa determin posibilitatea existentei unei infinitati de posibilitati de atingere. Numarul sistemelor de referinta deocamdata este irelevant. Pentru inceput imi ajunge inca unul in afara de mine
Si care-i ala?
Poate fi oricare, nu stiu. Stiu ca el exista, dar nu vreau sa il descopar inainte de a deveni tangentiali. Vreau doar ca fiecare moment sa fie o posibiliate de atingere
Asadar, vrei sa descoperi metoda
Asadar vreau sa imi perfectionez metoda, sau mai bine zis sa ii ofer un inteles mai clar pentru ca metoda e cunoscuta deja, e bunatatea
Ala e scopul, nu metoda
Nu, e amandoua. "Fight fire with fire", "an eye for an eye" dar in oglinda
Aia e legea Talionului. Metoda e un procedeu. Bunatatea nu poate fi procedeu, bunatatea nu se invata, bunatatea e sau nu e
Tocmai, iar asta e in avantajul meu. Pentru ca bunatatea e, independent de vointa
Da, bunatatea e
La nivel subatomic, subconstient, subcutanat, bunatatea e si tocmai aceasta existenta face ca bunatatea sa poate fi orice de la procedeu, la gand, la fapta, la dorinta, la certitudine, orice
Ai prea multe asteptari de la oameni
Nu mai mult decat stiu sigur ca instinctiv pot oferi. Ori daca ceva e posibil la nivel instinctual, independent de vointa si de ratiune, despre acel ceva nu poti spune ca e prea mult daca il ceri, e doar natural cum e respiratul
Oamenii dezamagesc
Da, asa e. Dar ma bazez pe faptul ca sunt satui in a se dezamagi pe ei insisi
De asta nu se satura niciodata
Sunt satui inca de prima data cand se intampla tocmai pentru ca fiecare om este un univers cu propriile reguli in care adevarul si dreptatea ei le detin si unde ei nu se pot dezamagi insisi pentru ca sunt zei. Iar zeii sunt fara greseala

Poem in the sun

2010-02-16T15:50:00.000+02:00

I went through the fires of the burning forest;
I wept and my tears turned to ash
then I've smiled and my smile climbed
to heaven
to rest where
the eagles nest
the enchanted dwarfs raised pyramids
to celebrate my lust for life
they built a fire,
we laughed, and they told me their story!

'bout the restless soul that wanders
through the hopeless night in
search for the comfort of magic
desperately lost in the labyrinth without
his safety skein, with no chance of
redemption.
his shaman self brought him on the verge
of collapse and even beyond. A borderline
experience back and forth, in the dim lights
at dusk, where he could meet the stone god
the god of hope and of fate
the cheering god that summons
all living to live hot burning life

amazement
amusement
to be reborn redeemed, of pure heart and
lustful soul

Sfarsitul noptii

2010-02-16T00:46:00.001+02:00

vin, prieteni!
vin sa ne petrecem,
vin sa-necam fericirea-ntr-un strop de viata
ploua, prieteni!
ploua cu apa vie,
ploua-n sufletele noastre cu vis si veselie
sa radem cat putem si cat ne tine vinul
sa bem cat avem ce si cat exista vie
sa ne bucuram ca ne-a venit si noua randul!

Victima Colaterala

2010-02-16T00:10:00.000+02:00

doua masti
una care rade
si cealalta care plange
cu lacrimi de crocodil

doua parti distincte
ale aceluiasi corp
in permanenta antiteza,
in permanent conflict

doua jumatati de creier
una pe partea inimii, calculata,
cealalta, vis-a vis,
deschisa spre visare

doua jumatati de inima
una rupta in bucatele
cealalta privind resemnata

inainte...

Colectia Video-audioteca de aur (5)

2010-02-15T01:18:00.001+02:00

Vis de nemurire

2010-02-15T00:21:00.001+02:00

Dupa care logica, sau dupa care algoritm se realizeaza transformarea noastra? Daca ar fi doar o suma de intamplari adunate in haos?... Pura intamplare, pura posibilitate.

Mi-am redescoperit visurile de nemurire si ma intrebam acum oare ce s-a intamplat cu ele? de ce nu mai vreau acum sa traiesc 1000 de ani si m-am multumi cu 100 dar asa cum ii vreau?

Infinitul imi bate la usa;
ii deschid; tremur tot de
nerabdare...
Imi intinde o floare cu mana
batuta de atat vant si ceata,
de ani si cenusa.
Ma primeste bucuros alaturi
de el in palatu-i de petale.

"Pleaca! Eu vreau sa ma
bucur de rasarit si apus,
de ploaie si tinerete!
Vreau sa tresar de bucurie
cand aud planset de sugar
si ma inspaimant cand ma
gandesc la propriu-mi epitaf!"

Aud clipa in timpanul drept
si flacara in stangul adormit

"Primeste-ma la tine, atunci!"
e ultimul lucru pe care il aud...
Usa se tranteste.

In fond, de ce sa ma multumesc cu putin?! Nu e ca si cum as cere ceva din care exista o cantitate limitata.

Colectia Video-audioteca de aur (4) sau "Fluturi beti si strigate alese"

2010-02-07T00:58:00.002+02:00

Fond sonor

O sa vorbesc cu tine ca si cum ai fi incontinuare aici. Ca si cum plecarea ta nu ar fi insemnat un zid intre mine si cuvintele mele pentru nu vreau un zid intre mine si cuvintele mele. Le vreau libere, vreau sa le vad cum cresc. Sa ma simt parinte, sa le vad cu se joaca frenetic, cum se lovesc de colturi si se rotunjesc, cum incearca in nebunia lor juvenila sa acapareze intreaga lume. Ma vreau pe mine din nou tanar, transportat in zilele in care totul era mai simplu si mai confuz. Iar in confuzia mea nu tineam seama de nimic altceva decat de suferinta cauzata de sunete sau imagini. Totul era intens, totul era minunat, frumos de la radacina si, de multe ori, dureros de frumos. Cum am descoperit, mult mai tarziu, sentimentele. La fel de frumoase, dar mult mai dureroase. Daca ai avea puterea asta, mi-ai oferi vara? Mi-ai oferi un pian pe care sa imi arunc sulfetul pentru a nu mai fi nevoit sa-mi tocesc degetele pe tastaturi neprietenoase? Si ce mi-ai mai da? Poate un dans, sau poate un zambet?... Stiu ca liniste nu pot cere pentru ca nu va exista niciodata liniste intre pereti. Imi doresc, insa, puterea de a ma preface ca sunt linistit si resemnare in fata mea. Puterea de ma privi in oglinda fara sa mai vad altceva decat ceea ce mi se prezinta. Fara sa imi doresc sa vad altceva decat ceea ce mi se prezinta.

Privesc prin obscuritate si le vad. Cuvintele pe care le-am dorit fluturi si-au completat metamorfoza iar acum zboara catre cealalta parte conduse de promisiunea unei revederi cu foarte mici sanse de implinire. Dar fluturii nu stiu ce este aceea dezamagirea, ei merg inainte, mereu si mereu inainte, pentru ca ei zboara sa isi (re)intalneasca sulfetul. Si de ce-as fi eu altceva decat un fluture imbatat cu naivitate?

Cuvinte, Imagini si Noapte

2010-02-06T03:03:00.000+02:00

In noaptea mea polara sentimentul de libertate
cunoaste o dilatare specifica naduselii estivale.
Totul, de la cuvinte la imagini, se contureaza
mult mai intens, se arata mai adevarat, cateodata
mai trist, alteori mai vesel, in functie de ochiul
cu care privesc acest carnaval.

Ochiul meu drept e vinovat pentru toata
tristetea pe care o vad. El nu e capabil
de a visa. L-am hulit de-atatea ori
suprinzandu-l cum ma priveste cu ura
in oglinda murdara... E incapabil de empatie,
de emotie, de visare. Ochiul meu drept
analizeaza. Ochiul meu drept e rece.

Stangul, in schimb... Ei bine, cu el e altceva.
Cu el se intampla lucruri pe care, uneori, nu
le inteleg. Probabil ca ma surprinde el cum il
privesc tamp din spatele oglinzii proaspat
curatata. E atat de subtil ochiul meu stang, atat
de multe poate simti si, nu stiu cum o face, dar
el e cel care priveste cele mai frumoase lucruri,
cele mai intense. Ochiul meu stang arde cu raze
de soare. Oare ce vad cei care privesc in
ochiul meu stang?

Sa va spun despre noaptea incurabila,
pierduta in mine, la fel de mult cum sunt
eu pierdut in ea. Fiecare cu noaptea lui!

Colectia Video-audioteca de aur (3)

2010-02-06T00:22:00.000+02:00

Doar fond sonor, cuvintele astea sunt mult prea frumoase!

Vezi mai multe video din Muzica

Colectia Video-audioteca de aur (2)

2010-02-02T15:35:00.002+02:00

Cum vrei sa ne masuram puterea, zmeule? In lanterne sa ne orbim, prefacandu-ne ca suntem Luke si tac-su'?

Nu ca n-am baterii, Fat-Frumos...

Atunci in zaruri si puluri? Hai, zmeule, te fac o tabla!

Nu ca ma doare incheietura si nu pot sa arunc...

Atunci in creta? Concurs de desene pe asfalt!

Nu ca ploua...

Atunci in ... zmeule! Cum mama durerii vrei sa ajung eu la Lenutza daca tu preferi noncombatul?!

Bai Fat-Frumos, Lenutza e dusa... aaaa, plecata adica.... aaaaaa, adica nu e aici, in tara (pfiu!). E la Brucseles, adicatelea departe. Dar mi-a zis sa-ti transmit ca va purta mereu un loc pentru tine in inima ei.

Untitled

2010-02-01T04:26:00.001+02:00

Vroiam sa scriu despre timp. Si despre obsesia mea legata de el. Vroiam sa-l personific si sa imi imaginez un dialog cu el in care ii critic aroganta asta pe care o afiseaza permanent. Ca si cum ar fi intangibil, ca si cum nimic nu ar putea sa il influenteze. Un dialog in care reusesc sa il determin sa fie uman... Dar timpul nu este nici uman, nici arogant si nu poate fi in niciun fel pe care il pot eu intelege; timpul este... si atat.

O seara de mai, liliac, vin rosu, vant cald si liniste. Idei ordonate, oameni catre care le pot trimite fara a se lovi de un zid, constiinta propriei persoane si sentimentul acela atat de placut al resemnarii in fata fortelor ce transcend constiinta. Nu relaxarea data de ciclicitatea vietilor ci resemnarea in fata imposibilitatii ca lucrurile sa se petreaca asa cum le simt. Pur si simplu constiina faptului ca nu voi putea face enorm de multe lucruri, ca nu voi vedea poate la fel de multe si ca singurul lucru adevarat si sincer care se petrece in mine este reprezentat de ceea ce simt. Iata o imagine mult mai placuta decat un mos cu barba alba ce tine in mana o clepsidra si care bolboroseste cuvinte ininteligibile; plictisit de eternitate, satul de orice emotie exterioara lui si autosuficient.

Pe 17 aprilie 2006 vroiam sa inteleg timpul si sa-i anulez cumva tirania. Acum, insa, seara aceea de mai mi se pare mult mai atragatoare. Ca o nimfa ce-mi apartine in totalitate in cel mai frumos si mai tainic loc, sub propria cascada de ganduri. Ea singura imi e alaturi, ea singura imi spune ca nimic nu este imposibil.

Somewhere over the rainbow

2010-02-01T01:11:00.002+02:00

Sa va spun o poveste. E povestea pe care mi-as fi dorit sa o scriu dar care a fost scrisa de atat de mult timp incat se poate citi in piatra. O poveste despre viata. O poveste minunata care ma face sa realizez darul minunat pe care l-am primit cu venirea pe pamant. Miracolul propriei existente care se desfasoara intr-o atat de mare improbabilitate incat e cu adevarat de mirare ca il putem experimenta. Si mai extraordinar e faptul ca in timpul acesta, simultan, se desfasoara atat de multe realitati, atat de multe vieti cu care ne intersectam, pe care le putem atinge, care ne ating pe noi, cateodata atat de puternic ca ne marcheaza, cateodata atat de puternic incat reusim noi sa le influentam. Si ce alta bucurie mai mare decat aceea de a stii ca realitatea proprie lasa o amprenta vie - ca un pas in nisip - pe coala alba unde se scrie o alta!

E atat de greu sa ii dau drumul!

Asta e viata, ce sa va spun? Si avem toate cele necesare pentru a merge inainte, mereu inainte, fara regrete, fara greseli, doar cu experiente, doar cu trairi, doar cu capacitatea de a simti puternic tot ceea ce experimentam. Interactiunile acelea in care te dezbraci de tine, te intorci pe dos, renunti la personalitate, la tot ceea ce credeai ca reprezinti, la toate valorile pe care le ai pentru a apararea, pentru un moment, sincer si viu!
Este o poveste despre ceea ce avem in fiecare secunda si nu am fost invatati sa apreciem. Despre ceea ce se poate termina la fel de bine in orice secunda. Traiesc! iar lucrul acesta este atat de minunat si de inimaginabil incat cu greu reusesc sa il inteleg. Si e nevoie de un exercitiu foarte mare. Viata mea este darul cel mai de pret pe care l-as fi putut primi! Viata mea contine in ea tot ceea ce imi e necesar pentru a trai minunat pe acest pamant. Pentru a putea sa ofer iubire, sa primesc iubire, sa fiu bun, minunat, frumos, sincer. Sa ma bucur de clipele acestea care mi-au fost acordate cu simturile deschise, sa ma joc! Viata mea e un joc pe care il joc indiferent daca vreau sau nu, constient sau inconstient. Iar eu vreau sa ma bucur de el. Vreau sa ma distrez jucandu-l, vreau sa simt ca ma joc, vreau sa simt jocul. Eu sunt un miracol la fel cu tot ceea ce ma inconjoara.

Povestea mea e scurta, e schioapa, e firava ca un fir de iarba, dar la fel de verde! Povestea mea este o oda a bucuriei, un mare multumesc catre imprejurarea care a facut toate acestea posibile!

Povestea mea se incheie aici, insa pana la final mai e mult!

Curcubeu de dorinte

2010-01-30T13:48:00.000+02:00

alb... alb este totul in jur;
alb... albe sunt gandurile mele;
alb... alb sunt eu;
alb... alba esti tu.

scriu cu alb pe alb,
gandesc cu alb in alb,
te ating cu alb
in patul cu cearceafuri albe.

respiratia mea alba de griji
intalneste violent parul tau la fel de alb,
la fel de nervos, la fel de distant.

in aceasta imensitate alba
ma acopar cu alb,
soare alb pe cer alb,
rataciri albe in locuri vopsite cu alb.

alba esti si tu... alb;
alb sunt si eu... alb;
albe sunt gandurile mele... alb;
alb este totul in jur... alb.

Despre lucruri (1)

2010-01-30T13:16:00.000+02:00

A se detasa - A înceta de a fi într-un tot sau într-un grup; a se separa; a se desparti

Detasare - desfacere, desprindere, dezlipire

Deci detasarea presupune renuntarea la ceva, fara a face apoi parte din altceva. Unde? detasare in eter? Detasare de lume in lume? Detasare de lume in tine? Si, pana la urma, cum ai putea sa te detasezi de undeva unde nu aparti in ideea in care oricum nu aparti lumii. Fiecare om e liber atat mental (libertatea suprema) cat si fizic. S-a demonstrat stiintific faptul ca lucrurile nu se ating. Niciodata. atomii moleculelor, prin sarcinile lor electrice fac atingerea imposibila. Totul se respinge. chiar si in repaos - permanent lucrurile leviteaza.

Cum simti o palma? cu cat intentia de atingere e mai mare, cu atat respingerea e mai mare. Pana in punctul in care devine dureroasa.

Cum iti simti inima? Probabil principiul este acelasi. Cu fiecare bataie ea exercita o presiune asupra aerului din jurul ei. Cu cat aerul e mai dens, cu atat forta necesara apasarii e mai mare, deci cu atat rezistenta e mai mare, deci efortul mai mare, deci inima munceste mai mult, mai greu, deci o simtim. Eeee, dar cum devine aerul din piept dens? Si de ce isi schimba densitatea de mai multe ori pe parcursul unei zile?

Bun si te-ai detasat... cumva... pe urma ce? Sentimentul de singuratate e oricum extrem de accentuat datorita lipsei atingerii de orice natura (blanda, rautacioasa, erotica, plina de dor, indiferenta etc...) si se accentueaza suplimentar prin detasare. Te-ai detasat in tine si incerci sa te descoperi/redescoperi/cunosti/modelezi. Nu ar fi mai usor daca te-ai folosi de lumea din afara pentru a face asta? Pentru ca, totusi, iti ofera niste experiente. Te pune in situatii pe care singur nu le-ai putea imagina in asa fel incat sa aflii ce ai face pus in situatiile respective. Deci detasarea pentru cunoastere e deficitara daca se realizeaza in sine. E deficitara pentru ca i se taie accesul la intelepciunea colectiva a umanitatii (in toate formele ei de manifestare, de la imaginatie la perfidie si/sau indiferenta). Intr-adevar toate raspunsurile sunt in sine, toti stim tot, avand doar nevoie sa descoperim asta. Insa cunoasterea de sine se poate realiza mult mai usor nu prin detasare, ci prin implicare in umanitate si printr-o priza accentuata de constiinta asupra sinelui. Adica permanenta analiza, permanente intrebari, permanenta cautare de raspuns in logica.

Implicarea in umanitate se realizeaza prin simturi/ cunoastearea prin logica si bun simt. Ce mai lipseste? eventual tigara de dupa...

Declaratie hibernala de dragoste primavarateca

2010-01-26T04:26:00.003+02:00

E nevoie de intamplari deosebite pentru a ne da seama de ceea ce avem si traim constant. O data cu trecerea timpului intervine obisnuinta si ceea ce ne parea minunat si miraculos la un moment dat incepe sa sa se transforme in banal.
E nevoie de noapte pentru a intelege si aprecia lumina zilei, pentru a simti miracolul razelor de soare ce ating pielea noastra atat de sensibila.
E nevoie de zi pentru a aprecia timpul pentru meditatie si iubire nemarginita pe care noaptea ni-l ofera din marinimia ei creatoare.
Nu am simtit niciodata o dorinta mai arzatoare de a cuprinde aceste doua extraordinare fenomeme, ziua si noaptea, intr-un tot unitar pe care sa il am mereu in suflet decat acum. E noapte si mi-as dori sa adorm pentru a visa ziua. Meditez si in acelasi timp imi este dor de soarele nebun de vara care da viata intregii naturi. Peste tot unde ma uit vad in intunericul de langa mine trei culori. Doar atat. vad trei culori si simt un suflet alaturi.
Vad verde... acea nuanta minunata pe care doar iarba a stiut sa o pastreze in fiinta ei si cu ajutorul careia hraneste intregul univers uman.
Vad galben... acel galben-pai al spicului de grau in care omul a gasit speranta.
Vad albastru... minunea aceea de albastru unic pe care cerul il poarta in fiecare molecula, dovada a existentei sale.
Si simt sufletul celei care s-a lasat descoperita in cel mai frumos mod posibil. Fiinta care natural cuprinde in ea toate aceste trei culori. Verzi ii sunt ochii minunati in care viata mea se pierde. Albastru ii e sufletul, intens, pur si nemargnit. Galbena ii e fiinta catre care sperantele mele se indreapta fara greseala si fara gand.

Colectia Video-audioteca de aur (1)

2010-01-26T00:45:00.011+02:00

Propun un mic exerciciu de imaginatie.
In aceasta colectie vor aparea cateva fraze (mai multe sau mai putine - nu asta ne intereseaza) insotite de un fond sonor special ales si de un videoclip la randul sau special ales pentru acel fond sonor. In ce consta efectiv exercitiul? In posibilitatea de a experimenta cititul sub directa influenta a sunetului care i-a determinat aparitia.

Da, da, ma intind... dar e nevoie de o recomadare speciala: a se viziona inainte, apoi a se citi ascultand melodia. Incepem... (multumiri domnului Ionel Teodoreanu pentru inspiratie).

Fond sonor

Daca as avea puterea sa tin minte tot ce se intampla in si cu mine n-as mai fi nevoit sa improvizez.

"Tu cunosti senzatia asta: ca-i prea stramt in tine, ca n-ai aer de-ajuns? Vrei mai mult, mai mare, mai repede. Scriu trei-patru vorbe, o fraza, doua si rup." Rup ideea, gandul... Fragmentez pentru ca totul o ia inaintea mainii.

Geneza (mai mult sau mai putin serioasa) reloaded

2010-01-25T02:48:00.008+02:00

Iti ziceam ca daca voi reusi sa imi transform spatiul virtual e foarte posibil ca Ziua 2 sa isi schimbe statutul din "ce mirare ca sunt" in "ce bine ca esti" (multumiri domnului Nichita Stanescu pentru insipratie). Acum 2 ani spatiu virtual nu facea parte din planurile mele de cucerire a Universului (asta incluzandu-l si pe Obi Wan) de aici rezultand, inevitabil si ireconciliabil, imposibilitatea de a porni, cutezator cum imi erau planurile, catre aceasta Fata Morgana a statutului meu de scriitor wannabe. Asa ca, impins de nevoia fatidica de merge mai departe, din nou inevitabil si ireconciliabil, acest spatiu virtual a trebuit a fi cucerit. Totul pentru ca al meu Lebensraum sa imi permita expansiunea dincolo de avortonul numit Ziua 1 pe care il prezint in randurile alaturate (in toata splendoarea lui - a se observa si aprecia diacriticele)

Jurnal de călătorie

Ziua 1, Braşov, 9.01.2008

Ninge. Dupa gerurile crunte din ultima perioadă e binevenită o perioadă de acalmie. Vremea s-a îndreptat si gheaţa atât de enervantă incepe să se acopere cu un strat fin de pulbere albă. Plănuiesc această călătorie de căţiva ani şi ce moment mai bun m-ar putea îndemna să pornesc în sfârşit decât acesta? Există o vorbă care zice: “călătorului îi stă bine cu drumul” şi cu cât drumul este mai frumos cu atât călătoria o să fie mai plăcută. Iată, deci, cum întregul univers a conspirat astăzi în favoarea mea aşternând inainte covorul alb şi trimiţând-mi drept călăuze acele minunate zâne de gheaţă straşnic de jucauşe. Având in faţă un început atât de promiţător sunt îndreptăţit să ma gândesc la alte surprize plăcute ce mi-au fost pregătite cu multă dibăcie de imaginaţia fără margini a destinului. Era o vreme când îmi întrebam creatorul ce vrea de la mine, care sunt planurile sale şi unde îmi este mie locul în ele. Am învăţat, însă, că nu finalul contează ci drumul parcus pănă acolo. De ajuns oricum ajungem, într-un fel sau altul, la capăt. De ce sa nu plâng când urcuşul îmi pare prea greu şi sa nu râd în hohote la coborâre?

Prima dată mi-am imaginat acest periplu printre miracolele vieţii într-o zi de toamnă când am văzut scobită în piatră o simplă frază. Câteva cuvinte simple care au rascolit sufletul meu prea tânăr trezind în el o poftă nebună de scotocit, de admirat, de căutat sensuri şi răspunsuri, de a descoperi taina fiecărui detaliu. “Opriţi Pământul, vreau să cobor!” şi în ziua aceea un om a coboât din carusel în timp ce altul îi lua locul plin de entuziasm. Pe urmă am uitat. Distrat fiind de felul meu, mi-am găsit alte atracţii, alta distracţii, alte miraje spre care să alerg orbit de farmecul lor. Am început să iubesc sau să-mi imaginez că iubesc. Am început să vreau să iubesc, să ma visez mare şi să-mi doresc să fac lucruri pe care le fac oamenii mari. Iar călătoria a fost amânată.

Iată-mă stând cu faţa la tavan, cu privirea aţintită pe acele mici găurele din tencuială cautând carul mare. E ciudat… i-am gasit pe Castor şi Polux - cu planeta-i credincioasă - dar nu reuşesc să descopăr steaua polară. Simt cum mă învăluie un sentiment de deja-vu. Am mai contemplat acum câtva timp constelaţiile de pe tavan şi lucrul acesta mi-a amintit de caruselul care încă nu s-a pus în mişcare. Atunci am început pregătirile de plecare.

Finalul primei zile!

Acum nu pot decat sa sper ca Ziua 2 se va naste la termen, intr-o maternitate dotata corespunzator, cu medici competenti, asistente disponibile si intelegatoare, toti cu pofta de viata si respect pentru ea si fata de miracolul numit nastere.

Pe cine pacalesc?! De fapt eu vreau ca aceasta "Ziua 2" sa reprezinte tocmai cucerirea spatiului virtual. Iar "Ziua 3" - da, merg si mai departe decat atat - mentinerea lui sub ocupatie.

I: Mai vrei sa continuam? Te vad preocupat...

R: S-a strigat linie! Continuam pana la bingo. E posibil, dar putin probabil.

Geneza (mai mult sau mai putin serioasa)

2010-01-25T00:50:00.011+02:00

Bun venit! Imi spun mie insumi. Unde? In ceea ce se cheama comunitatea WEB 2.0

I: Ce te-a determinat sa faci acest pas?
R: Mai degraba cine? e intrebarea corecta. Iar raspunsul exita in persoana lui Alex Onoiu. Creatorul unuia dintre cele mai faine ceasuri pe care le-am vazut vreodata (la design ma refer) - Light'o Clock.

I: Si ce vei face aici?
R: Sunt in cautarea unui loc unde imi pot etala gura cat o sura si lipsa mea congenitala de tact. Un loc unde sa pot galopa cu un picior intr-o galeata in timp ce debitez enormitati.

I: Scopul a fost determinat. Durata vizitei?
R: "Jurnal de calatorie - Ziua 1" ... "Finalul primei zile". Atata timp cat voi reusi sa-mi imaginez spatiul virtual aidoma junglei africane sau al vreunui sat pierdut in care toata lumea vorbeste mayasa e foarte posibil sa inceapa si "Ziua 2".

I: Preferi lucrurile serioase sau pe cele frivole?
R: Idolii mei sunt Bugs Bunny si Goofy...

I: Daca tot am ajuns aici, care este emisiunea preferata?
R: Lonny Tunes, cu adevarat o emisiune educativa!

I: Deobicei vorbesti atat de putin?
R: Deobicei raspund atat de scurt la intrebarile pe care eu singur mi le adresez, da. Dar tot deobicei prefer sa raspund prin monoloage interminabile care duc de la o tema la alta, fara un fir epic bine determinat si, de cele mai multe ori, fara a mai tine bine minte de la ce a pornit totul in momentul in care ajung la final. Acesta este unul dintre obiceiurile care se incadreaza in prima categorie.

I: Atunci sa aflam mai multe despre aceste categorii. Cel mai scurt raspuns?
R: ...

I: Iar cel mai lung?
R: Undeva intre 30 - 40 minute de retorica in care am incercat sa ma conving pe mine de existenta lui Dumnezeu. Pana sa ajung la o concluzie posibil adoptabila m-am descoperit analizand comportamentul femeii in societatea moderna si felul in care acesta influenteaza in mod direct toate transformarile care se produc in ea, fara exceptie.

I: Ai putea sa detaliezi?
R: Ce? Existenta lui Dumnezeu? Sau rolul femeii in formarea societatii?... Oricare ar fi preferinta, cel mai probabil nu. Nu mai tin minte nici daca Dumnezeu exista (in sensul existentei clasice), nici in ce fel femeia modeleaza societatea.

I: Mai vrei sa continuam? Te vad preocupat...
R: S-a strigat linie! Continuam pana la bingo. E posibil, dar putin probabil.